Probleme mari pentru Daniel Chiriță! Fostul fotbalist al Rapidului este acuzat că a fugit de la locul unui accident grav.
Chiriță susține însă că victima urmărește de fapt doar latura financiară, iar avocatul ar vrea introducerea unei înregistrări audio în dosar.
Cercetat după ce ar fi fugit de la locul unui accident, Chiriță este în mijlocul unui alt scandal, după ce a fost prins conducând și fără permis.
Totuși, avocatul celui care a jucat și pentru Petrolul susține că sunt contradicții mari în dosar, iar Chiriță nu vrea să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat.
„Un alt mijloc de probă pe care îl solicită este stabilirea contradictorialității, respectiv procesul-verbal de la pagina 22 din dosarul de urmărire penală întocmit de către agenții de poliție din cadrul Poliției Mun. Ploiești, Biroul Rutier. Învederează că în acest proces-verbal se consemnează că a sosit ambulanța la fața locului, însă acest fapt nu este adevărat. Susține că persoana acroșată a declarat că s-a dus acasă, i-a spus mătușii ce s-a întâmplat, iar aceasta a chemat salvarea și l-a dus la spital. Apreciază că există o mare contradicție între acest proces-verbal și declarațiile aflate la dosarul cauzei, contradicție ce a dus la incriminarea persoanei pe care o reprezintă. Declară că inculpatul nu dorește să dea declarație la acest moment procesual ci va da ulterior administrării probatoriului”, susține avocatul fostului fotbalist.
În plus, avocatul lui Chiriță cere introducerea unei înregistrări audio în dosar, în condițiile în care victima ar căuta doar să facă bani de pe urma accidentului.
„Solicită și administrarea unei probe constând în depunerea la dosarul cauzei a unei înregistrări audio pentru a se dovedi că scopul urmării penale este acela de a obține bani de la inculpat, acesta fiind o persoană de notorietate, fiind fost fotbalist la naționala României. Susține că certificatul medico-legal a fost obținut la 2 luni de la producerea incidentului. Învederează că în certificatul medico-legal se menționează că persoana acroșată nu a prezentat nicio leziune.
Instanța a acceptat audierea agenților de poliție care au sosit la locul accidentului, însă a respins ”administrarea probei constând într-o înregistrare audio pentru a se dovedi că scopul urmării penale este acela de a obține bani de la inculpat, acesta fiind o persoană de notorietate, ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere că obiectul prezentului dosar este infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.