Acasa » Fotbal Extern » Mediocru! Ce notă a luat Ianis Hagi după Beșiktaș – Alanyaspor

Mediocru! Ce notă a luat Ianis Hagi după Beșiktaș – Alanyaspor

Mediocru! Ce notă a luat Ianis Hagi după Beșiktaș - Alanyaspor
FOTO Facebook / Alanyaspor

Ianis Hagi a fost titular în meciul celor de la Alanyaspor cu Beșiktaș, în deplasare, scor 2-2.

Internaționalul român nu a reușit să iasă în evidență și a fost înlocuit în minutul 62.

Mediocru! Ce notă a luat Ianis Hagi după Beșiktaș – Alanyaspor

De altfel, în minutul 62 al meciului, Ianis Hagi a fost înlocuit cu Elia, iar cei de la Flashscore i-au acordat nota 6,2, una dintre cele mai mici note.

De asemenea, Ianis Hagi a fost notat sub media echipei, care a primit 6,8 pentru egalul obținut pe terenul celor de la Beșiktaș. Ca o comparație, formația gazdă a avut o media de 7,1 pentru prestația de pe teren propriu.

Cu egalul obținut pe terenul lui Beșiktaș, formația lui Ianis Hagi a ajuns la 23 de puncte adunate în 21 de etape, ocupând locul 10 în clasamentul din Turcia.

De cealaltă parte, Beșiktaș este pe 5, cu 37 de puncte după 21 de etape, fiind însă departe de liderul Galatasaray, care are 52 de puncte.

  • 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com

Gică Popescu e convins că Ianis Hagi o să se transfere de la Alanyaspor

Gică Popescu a vorbit recent despre situația lui Ianis Hagi de la Alanyaspor și e convins că internaționalul român va prinde un transfer important de la Alanyaspor, mai ales dacă are evoluții bune în campionatul din Turcia.

„Ce pot să spun e că au fost foarte multe discuții în acea perioadă. Ne întâlneam deseori și vorbeam despre acest lucru. Erau multe, multe echipe care îl doreau. Până la urmă, decizia i-a aparținut lui Ianis.

Sunt convins că a analizat și din punct de vedere financiar, și din punct de vedere sportiv această ofertă și s-a hotărât să meargă în Turcia. Eu sunt convins că nu va sta mult timp acolo.

Este o perioadă în care Ianis să revină la forma pe care a avut-o la un moment dat, și acum joacă de multe ori foarte bine, fie la echipa națională, fie la echipa de club. Nu cred că va rămâne mult timp acolo.

Nu avea nevoie de sfaturile mele, pentru că avea pe cineva lângă el care putea să îl sfătuiască la fel de bine ca mine sau mult mai bine, pentru că e tatăl său și e normal să gândească și să vadă lucrurile de aproape și să își cunoască copilul cum nimeni altcineva îl cunoaște.”, a declarat Gică Popescu, potrivit sport.ro.