Emma Răducanu – Sorana Cîrstea e finala Transylvania Open WTA 250, meciul urmând a începe de la ora 16:30 în format Live Text Online pe www.prosport.ro și în direct la Pro TV și Voyo.
În duelul de la BTarena din Cluj-Napoca, Emma Răducanu pornește ca favorită. E prima finală, după câștigarea US Open 2021, pentru jucătoarea britanică cu origini românești, iar Sorana Cîrstea joacă în ultimul act al turneului pentru prima, ea având aici alte două participări.
Emma Răducanu a disputat o semifinală intensă cu Oleksandra Oliynykova, scor 7-5, 3-6, 6-3. „Sunt mândră de modul în care m-am remontat și am revenit puternic în joc în al treilea set. Nu sunt obișnuită și joc patru meciuri unul după altul. E un moment emoționant pentru mine. Nu am mai fost într-o finală a unui turneu WTA de cinci ani. Se simte munca depusă în ultimele șase luni. Să revin în România după cinci ani și să ajung în finală e ceva cu totul deosebit”, a spus Emma Răducanu.
Sorana Cîrstea a trecut fără probleme de Daria Snigur în semifinale, scor 6-0, 6-3. „Nu-mi vine să cred că joc finala aici, la Cluj, în țara mea. Și sunt extrem de fericită. Nu am cuvinte…susținerea a fost extraordinară, iar pe tot parcursul săptămânii modul în care oamenii m-au primit aici a fost incredibil. Așa cum am spus, voi ține minte această săptămână pentru tot restul vieții mele…Știu că va fi un meci foarte dificil. Este o jucătoare foarte bună și cred că o să încerc să mă bucur de moment și să joc cât pot de bine. Dar, mai presus de toate, vreau să mă bucur de acest meci și sunt sigur că va fi o finală minunată”, a declarat aceasta.
Emma Răducanu și Sorana Cîrstea au mai avut un meci direct la Wimbledon, în 2021, și sportiva britanică a câștigat cu scorul de 6-3, 7-5.
Cele două finaliste de la Transylvania Open 2026 au câte 22.125 de dolari și 163 de puncte WTA. Transylvania Open 2026 e dotat cu premii de 283.347 de dolari.
Sorana Cîrstea, traseu la Transylvania Open 2026:
Turul 1: 6-4, 6-4 – Kamilla Rakhimova (24 de ani, 93 WTA)
Optimi de finală: 6-1, 6-0 – Tamara Zidansek (28 de ani, 153 WTA)
Sferturi de finală: 7-5, 6-4 – Anastasia Potapova (24 de ani, 58 WTA)
Semifinale: 6-0, 6-3 – Daria Snigur (23 de ani, 144 WTA)
Emma Răducanu, traseu la Transylvania Open 2026
Turul 1: 6-0, 6-4 – Greet Minnen (28 de ani, 125 WTA)
Optimi de finală: 7-5, 6-1 – Kaja Juvan (25 de ani, 97 WTA)
Sferturi de finală: 6-0, 6-4 – Maja Chwalinska (24 de ani, 146 WTA)
Semifinale: 7-5, 3-6, 6-3 – Oleksandra Oliynykova (25 de ani, 91 WTA)