Alex Pașcanu, fundașul central al Rapidului, a vorbit la finalul meciului încheiat nedecis acasă cu Petrolul, scor 1-1, în etapa a 26-a din Superligă.
Stoperul se consideră vinovat la golul primi de echipa sa, atunci când jucătorii își dau „ghete în cap, în gură” și nu știe în atare condiții dacă mai are toți dinții la locul lor.
Stoperul giuleștenilor a tras concluziile la sfârșitul remizei de pe teren propriu cu Petrolul, scor 1-1, în runda 26 din Liga 1. Pașcanu se consideră pe undeva vinovat la golul primit de echipa sa, dar s-a revanșat la doar trei minute când a egalat.
Acesta vorbește de fazele când fotbaliștii celor două echipe își dau „ghete în cap, în gură” și în atare condiții nu știe dacă mai are toții dinții „pe poziții”. Pașcanu se referă la faza când a fost lovit în față de Franjo Prce în momentul în care a trimis mingea spre poartă.
„Un punct muncit, am jucat acasă, dar trebuie să ne refacem repede, pentru că avem cel mai important meci din acest sezon, cu CFR Cluj în Cupă. Simțeam că sunt ușor vinovat la golul lor. La orice deviere pe prima bară, e dificil. Nu am văzut că a fost fault. Cel mai greu este când e o deviere la prima bară, atunci se pierde din marcaj. Se dau ghete în cap, în gură, bine că mai am dinți în gură.
Anul trecut eram îngrijorați, când eram pe locul 9, acum trebuie ne bucurăm de fotbal, suntem într-un moment bun. Să profităm cât suntem acolo sus. Nu poti câștiga toate meciurile, că dacă le câștigai erai în Champions League. Acesta este fotbalul. Ai adversari, joacă și ei. Nu este un campionat ușor, se dovedește asta la fiecare meci.
Suntem conștienți că dacă batem pe CFR Cluj, intrăm în sferturi și ne vom bate la cupa României. O să fie un meci greu, ei au 7 victorii la rând. Credem în șansele noastre, o să fie care pe care la meciul ăsta”, a spus Alex Pașcanu, la DigiSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FRAPID-BUCURESTI-UNIREA-SLOBOZIA-SUPERLIGA-SUPERBET-27.10.2025-1400x1050.jpg)
Foto: Sport Pictures
Claudiu Petrila nu crede că strategia lui Costel Gâlcă de a menaja mai mulți titulari contra Petrolului a fost una eronată, mai ales că, după părerea sa, toți jucătorii, mai aels cei din atac, sunt de valori sensibil egale, iar aici acesta se pune la pe picior de egalitate cu Alex Dobre, căpitanul și golgheterul campionatului.
„E normal să schimbe puțin echipa, sunt multe meciuri din trei în trei zile. Nu trebuie să dăm vina pe asta, chiar dacă sunt câțiva jucători noi. Suntem la Rapid, trebui să fim obișnuiți cu presiunea.
Nu știu dacă s-a sacrificat cest meci. În atac nu există titular sau rezervă, toți suntem de aceeași valoare. Că joc eu sau Dobre e la fel. Este o perioadă grea, trebuie să jucăm toți, pentru că avem valoare. Ultimul meci la Cluj, cu CFR, am pierdut rușinos, ne-am învătat lecția și ne vom pregăti de acel meci”, a declarat Petrila.