Acasa » Alte Sporturi » Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 » Proteste împotriva agenților ICE înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano

Proteste împotriva agenților ICE înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano

Proteste împotriva agenților ICE înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano
FOTO Profimedia 7.2.2026

Cu doar câteva ore înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026, au existat mai multe proteste împotriva prezenței în Italia a agenților americani de imigrație.

Câteva sute de persoane s-au adunat vineri în stradă fluierând și aprinzând torțe, pentru a-și exprima opoziția față de implicarea agenților U.S. Immigration and Customs Enforcement (ICE), despre care presa internațională a relatat că ar urma să fie implicați în protejarea delegațiilor americane pe durata Jocurilor Olimpice.

Proteste înainte de Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026

Nemulțumirea protestatarilor este legată de rolul jucat de ICE în politica de deportări a administrației conduse de Donald Trump, subiect care a generat tensiuni majore și în Statele Unite. Pe pancartele afișate la Milano au putut fi citite mesaje precum „ICE OUT” sau „ICE (n.r gheață) ar trebui să fie în băuturi, nu în orașul meu”.

Autoritățile italiene au respins însă acuzațiile, precizând că agenții ICE nu vor acționa pe străzile Italiei în timpul Jocurilor Olimpice. Potrivit guvernului de la Roma, în „Cizmă” sunt prezenți doar membri ai Homeland Security Investigations, care își desfășoară activitatea exclusiv în cadrul misiunilor diplomatice americane. De asemenea, Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite a transmis că securitatea delegației americane nu este asigurată de agenți ICE.

Autoritățile locale au impus măsuri speciale de securitate. Mai multe școli din centrul orașului au fost închise, iar accesul în anumite zone a fost restricționat pentru a limita traficul și a reduce riscurile.

În cursul după-amiezii, o a doua manifestație a avut loc în apropierea stadionului San Siro, unde este programată ceremonia de deschidere. 

Lotul României la această competiție

  • Biatlon (sat olimpic Anterselva) – 6 sportivi (2 feminin, 4 masculin): Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea, George Buta, George Colţea, Raul Flore, Dmitrii Shamaev. Tehnicieni: Gheorghe Stoian – antrenor principal, Sorin Gîrbacea şi Cristian Moşoiu – antrenori secunzi (masculin), Vasile Gheorghe – antrenor principal, feminin
  • Bob (sat olimpic Cortina) – 4 sportivi + 1 rezervă (masculin): Constantin Dinescu, George Iordache, Mihai Păcioianu, Mihai Tentea – titulari, Andrei Nica – rezervă. Tehnicieni: Iulian Păcioianu – antrenor principal, Dorin Grigore, antrenor secund
  • Patinaj artistic (sat olimpic Milano) – 1 sportiv (feminin): Julia Sauter. Antrenor: Roxana Luca
    Sanie (sat olimpic Cortina) – 7 sportivi (3 feminin, 4 masculin): Corina Buzăţoiu, Raluca Strămăturaru, Carmen Manolescu, Valentin Creţu, Eduard Crăciun, Marian Gîtlan, Darius Şerban. Tehnicieni: Alexandru Comşa – antrenor principal, Radu Eugen – antrenor secund
  • Sărituri cu schiurile (sat olimpic Predazzo) – 4 sportivi (2 masculin, 2 feminin): Daniela Toth, Delia Folea, Daniel Cacina, Mihnea Spulber. Tehnicieni: Florin Spulber – antrenor principal, Adrian Comănescu – antrenor secund
  • Schi alpin (sat olimpic Cortina – întrecerile feminine, sat olimpic Bormio – întrecerile masculine) – 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Sofia Moldovan, Alexandru Ştefănescu. Tehnicieni: Luigi Rossi – antrenor (feminin) Andrei Burchiu – antrenor (masculin)
  • Schi fond (sat olimpic Predazzo) – 3 sportivi (1 feminin, 2 masculin): Delia Reit, Paul Pepene, Gabriel Cojocaru. Tehnicieni: Ioan Lungociu – antrenor principal, Ioan Poponeci – antrenor secund
  • Snowboard (sat olimpic Livigno) – 2 sportivi (2 feminin): Kata Mandel, Henrietta Bartalis. Tehnicieni: Kinda Geza – antrenor principal, Zoltan Reisz – antrenor secund