Cristi Chivu a fost în centrul atenției cu ocazia debutului Jocurilor Olimpice de iarnă, după ce a aprins torța olimpică, iar românii au încercat să ajungă cât mai aproape de antrenorul care e hotărât să scrie istorie pe banca lui Inter.
Amintiri de neuitat în urma întâlnirii cu Chivu are și un cunoscut preot al comunității românești din Milano, este vorba de Robert Romulus Popa.
Fan înfocat al lui Inter, dovadă că merge des la meciurile favoriților, preotul din Ștei (județul Bihor) a făcut o fotografie de neuitat cu fostul mare jucător al naționalei României, iar apoi, la rece, ne-a mărturisit într-un interviu special cum este văzut Cristi într-unul dintre cele mai importante orașe ale Italiei. Dar și cum arată relația cu românii care vin în număr mare la biserică, duminica fiind probabil pentru mulți dintre aceștia singura zi liberă.
ProSport: Părinte, cum a fost întâlnirea cu Cristi Chivu într-o zi cu adevărat specială?
Robert Popa: Nu este prima dată când ne întâlnim. În acea zonă eu locuiesc, dar mai ales unde comunitatea română se întâlnește pentru slujbele de duminică și de Sărbători. Întâlnirea cu domnul Chivu a avut loc într-un moment magic pentru sport, pentru Milano, îndrzănesc să spun pentru planeta întreagă. Toți ochii iubitorilor de sport și nu numai s-au îndreptat către capitala Lombardiei. Nu doar pentru o deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, ci și pentru un mesaj care ar trebui să ajungă la inimile fiecărui om. Atenția pentru frumos, pentru pace, prin sport, poate să devină ceva concret în viețile tuturor.
Vreau să transmit întregii națiuni din România că avem o emblemă nu doar în sport, ci și în umanitate prin domnul Chivu. Un om extraordinar, care știe să asculte. Caracterul omului iată nu se schimbă în momentul în care poate să aibă fel de fel de funcții în domeniul în care lucrează.
Fiica mea a fost la un pas să leșine atunci când l-a văzut pe Chivu. A fost multă lume, hărmălaie și Cristi ne-a spus «haideți încoace». A fost ceva incredibil pentru noi.
ProSport: Cum este văzut Cristi Chivu în Italia?
Domnul Chivu este extrem de apreciat în Milano. Nu doar pentru că este acum antrenorul liderului din Serie A, cu probabil șanse reale de a câștiga titlul în Italia. El a fost tot timpul un om respectat. Atât prin ceea ce a făcut ca jucător, iar acum din postura de antrenor.
Lumea îl apreciază în primul rând ca și om, reprezintă România aici în Italia. În rândul italienilor, domnul Chivu este o persoană foarte apreciată, încă de când era la Inter Primavera. Este de ajuns să urmărim interviurile pe care Chivu le-a dat de-a lungul timpului.

Robert Popa, alături de „Moș Crăciun” înaintea Crăciunului Foto: Facebook
ProSport: Cum arată relația cu românii din Milano?
Eu am tangențe mai ales cu românii pe care îi văd duminică de duminică sau în alte momente ale anului la Biserica Sfântul Nicolae din Milano. Aici este un loc în care se dezvoltă continuu spiritul românesc, educația prin credință. Este o zonă care a devenit atât de familiară pentru mulți dintre românii care stau în zona milaneză.
Comunitatea românească este una energică și să știți că își iubește originile. Memoria este vie! Se gândesc la țară și atunci ea devine profundă. Este îmbucurător faptul că majoritatea copiilor care s-au născut aici știu românește, deși vor fi mai mult europeni. Și asta este ceva de apreciat. Se ocupă de educația lor într-o manieră amplă. A fi cu adevărat patriot este să nu îți fie rușine de cine ești, înseamnă a trăi într-o manieră respectuoasă față de toți ceilalți pe care îi întâlnim.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FRobert-Popa.jpg)
În cazul în care Inter va deveni campioana Italiei, iar Rapid va lua titlul în Superliga, se poate spune că Robert Popa va avea un „sezon” perfect pe plan fotbalistic Foto: Facebook
ProSport: Ca să revenim la fotbal, de când sunteți suporterul lui Inter?
Eu sunt un admirator al sportului, un imbold extrem de bun pentru tineri, pentru cei care vor ridica atât societatea din România și Italia. Nu ascund că sunt un fan al lui Inter încă din 1993, când tata m-a luat de mână și m-a dus pe fostul Republicii să vedem meciul lor cu Rapid.
Din Ștei, județul Bihor, să vezi pe viu adevărați campioni a fost ceva imens, de nedescris. Atunci când am ocazia merg la meciurile lui Inter cu mare drag cu băiatul, cu fetița. Poate mă repet prea mult, sportul este și ceva educativ, nu este doar o presiune. Tribunele nu sunt doar o golăneală. Ele dau culoare, un spirit, ceva ce se poate aprecia. Trebuie să vedem și aceste lucruri. Trebuie să evidențiem faptul că aici sunt familii întregi care merg la meciuri, chiar și persoane de vârsta a treia, care vin de zeci de ani și au același loc pe stadion. Îi văd în transportul în comun cu aceeași fulare de ani de zile, iar asta înseamnă tradiție, iubire pentru culori. Oamenii care au văzut jucători imenși trecuți prin curtea lui Inter.