La scurt timp după fluierul de final din FCSB – Botoșani 2-1, a venit și prima reacție a patronului oaspeților.
Valeriu Iftime a fost prezent la meciul de pe Arena Națională. Echipa sa a fost dominată autoritar de campioana en-titre, dar a fost la un pas să scoată o remiză, grație golului marcat de Kovtalyuk pe final de joc. În cele din urmă, FCSB a punctat decisiv prin Olaru, după ce în prima parte a jocului Thiam a deschis scorul. Pentru Botoșani criza se adâncește, iar Iftime a recunoscut că jocul echipei nu arată deloc bine.
Finanțatorul botoșănenilor pare că și-a pierdut speranța în privința șanselor echipei sale de a mai prinde play-off-ul. Botoșani a marcat primul gol după 2 luni, dar nu a fost de-ajuns pentru a smulge un egal în fața celor de la FCSB. Valeriu Iftime știe că echipa sa are un final dificil de sezon regulat și s-a arătat dezamăgit de faptul că a crezut că are o echipă mult mai puternică decât s-a dovedit a fi pe teren.
„Am jucat prost. Am fost foarte slabi, nu știu de ce obosiți. După meciul din seara asta nu cred că avem șanse, nu avem față de play-off. FCSB a avut șanse bune. Pe partea dreaptă ne-au făcut zob. Mergem înainte. Suntem cu apa până la gât. Dacă suntem în stare să înotăm e bine, dacă nu, rămânem aici (n.r. play-out).
Au avut ocazii. Nu poți spune că azi nu am avut noroc. FCSB a fost mai bună. E păcat. Am fost timorați. Unul dintre fundași mi s-a părut cam subțire. Sunt dezamăgit de mine că am crezut că suntem mai buni. Am crezut că suntem echipă de play-off. Am jucat prost azi.
Poate să bată și Galați și vine lângă noi. (n.r. despre reacția de la gol) Eram bucuros, dar nu știam dacă să mă bucur sau nu, dacă a fost gol valabil. Am fost fericit, am crezut că nu mai egalăm.”, a declarat Valeriu Iftime.
FC Botoșani rămâne pe locul 6, cu 39 de puncte, dar mai sunt în joc 15 puncte înainte de finalul sezonului regulat.