Acasa » Fotbal Intern » Decizia luată de Peluza Nord, chiar înainte de FCSB – FC Botoșani

Decizia luată de Peluza Nord, chiar înainte de FCSB – FC Botoșani

Alin Grigore
Decizia luată de Peluza Nord, chiar înainte de FCSB - FC Botoșani
FOTO SPORT PICTURES

Peluza Nord a revenit la gânduri mai bune înainte de meciul FCSB – Botoșani.

Ultrașii roș-albaștrilor s-au săturat de rezultatele modeste ale favoriților, iar după dubla-umilință din meciurile cu Dinamo Zagreb și CFR, au hotărât să nu își mai susțină favoriții în peluză. Înaintea meciului cu Botoșani, liderii brigăzilor s-au reunit și au decis să revină pe stadion pentru ultimele partide disputate de FCSB pe Arena Națională în sezonul regulat.

FCSB are din nou susținere din partea Peluzei Nord

S-a confirmat informația de la „EXCLUSIV FCSB”. Peluza Nord a revenit la gânduri mai bune și a renunțat la protestul împotriva jucătorilor FCSB. Ultrașii roș-albaștrii au revenit în peluză la meciul cu Botoșani, care contează pentru etapa cu numărul 25 din Superliga.

„Au hotărât-o clar acum. A rămas să vedem atitudine, putem spune că au avut aseară (n.r. la meciul cu Csikszereda) atitudine. Și faptul că arbitrajul a fost contra noastră. Plus atitudinea lor din teren, s-a văzut că își doresc să câștige.

Chiar dacă s-a ratat un 11 metri, chiar dacă au fost ocazii, s-a văzut și s-a hotărât să mergem lângă ei, pentru că acum, cu Botoșaniul, într-adevăr au nevoie de noi, să îi împingem de la spate, să ne mobilizăm și să fim acolo alături de ei, fără discuție”, a declarat Mustață, pentru Fanatik.

Doar 3.344 de spectatori prezenți la meci

Roș-albaștrii au rămas și fără fani din cauza rezultatelor slabe. Față de meciurile la care veneau peste 20.000 de spectatori, la ultimele două meciuri roș-albaștrii nu au mai adunat nici 5.000 de spectatori. Este o cifră negativă, care denotă faptul că fanii și-au pierdut și ei răbdarea cu favoriții.

FCSB s-a impus cu 2-1 în fața lui Botoșani și a mai recuperat puncte față de echipele aflate pe loc de play-off. Doar 2 puncte o mai despart pe formația bucureșteană de primul obiectiv important al acestui sezon.

Thiam și Olaru a marcat pentru gazde, în timp ce golul botoșănenilor a fost înscris de Kovtalyuk.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]