Alertă națională! Mircea Lucescu se află în stare gravă în spital, selecționerul fiind internat în acest moment la Spitalul Universitar din București.
Sursele ProSport confirmă starea de sănătate foarte gravă în care se află antrenorul reprezentativei României, iar medicii care au grijă de el au refuzat propunerea acestuia de a fi transportat peste hotare.
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu este una gravă, selecționerul fiind internat pentru a treia oară în ultimul timp, de data aceasta la Spitalul Universitar din București, scrie Golazo.
Sursele ProSport confirmă starea foarte gravă pe care o traversează reputatul antrenor, iar medicii care-l îngrijesc au refuzat solicitarea acestuia de a fi transportat în străinătate.
Practic, doctorii au considerat că o deplasare a lui în străinătate în acest moment ar reprezenta un pericol pentru starea și așa șubredă de sănătate.
Despre problemele de sănătate ProSport a scris înca din 22 ianuarie 2026, cand a anunțat că selecționerul a fost internat în spital.
La finalul anului trecut, Il Luce a acuzat probleme cardiace și s-a internat într-o unitatea spitalicească pentru investigații amănunțite. Apoi, de sărbători, probleme sale de sănătate s-au complicat, iar la început de 2026 a ajuns din în spital. De data aceasta din cauza unei gripe extrem de virulente, cu febră mare, care nu ceda sub nicio formă la antibiotice.
Pentru o scurtă perioadă de timp s-a simțit mai bine și s-a externat, însă problemele au continuat, astfel că, familia selecționerului a luat decizia să-l interneze din nou pentru ca acesta să se afle sub stricta supraveghere a medicilor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FANTRENAMENT-OFICIAL-ROMANIA-MECI-SAN-MARINO-17.11.2025-1400x1050.jpg)
Foto: Sport Pictures
Oamenii din conducerea Federației Române de Fotbal așteaptă și ei cu mare îngrijorare vești despre starea de sănătate extrem de delicată pe care Mircea Lucescu o traversează de săptămâni bune.
Și asta deoarece, naționala României va disputa în mai puțin de două luni barajul in deplasare cu Turcia și, în cazul unui rezultat pozitiv, meciul decisiv de pe 31 martie pentru calificarea la Cupa Mondială din această vară.
Deocamdată totul este în ceață, deoarece nu șe știe dacă Il Luce va fi apt din punct de vedere medical să poată conduce la aceste meciuri capitale care se apropie cu pași repeze.
Federalii merg mai departe și iau în calcul un posibil înlocuitor pe banca tehnică a tricolorilor, doar că, în contextul actual, nimeni nu se încumetă să preia naționala.