Acasa » Fotbal Intern » Superliga » E gata! Gigi Becali a plătit o avere pentru transferul bombă al fotbalistului de Mondiale: „Acum am făcut actele”

MERCATO E gata! Gigi Becali a plătit o avere pentru transferul bombă al fotbalistului de Mondiale: „Acum am făcut actele”

E gata! Gigi Becali a plătit o avere pentru transferul bombă al fotbalistului de Mondiale: „Acum am făcut actele"
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Duminică, 1 februarie 2026, Gigi Becali (67 de ani) a anunțat că a realizat al treilea transfer al iernii de la FCSB, iar mutarea va deveni oficială dintr-un moment în altul.

Afacerea, care va încadra o sumă totală de aproximativ un milion de euro, după cum a dezvăluit patronul campioanei, a fost confirmată și de celălalt club.

E gata: Gigi Becali l-a transferat pe Joao Paulo! Toate detaliile mutării

După câteva zeci de ore de negocieri cu Oțelul Galați, Gigi Becali a ajuns la un acord total pentru transferul lui Joao Paulo. Dacă sâmbătă spunea că este dispus să le ofere gălățenilor doar 200 de mii de euro, în cele din urmă a băgat adânc mâna în buzunar și a plătit pe jucătorul care va fi prezent la Cupa Mondială SUA 2026 de 3 ori mai mult!

„L-am luat, da. Acum facem actele. Nu puteam să spun că-l vreau pentru că după aceea se băgau alții. Cum văd că Becali vrea un jucător, cum se bagă să facă ofertă. Așa că zic că nu-l vreau până nu fac actele. Acum am făcut actele. Nu știu exact suma. O să fie în jur de un milion de euro. Plătim 600.000 de euro noi, iar Oțelul va lua și banii pe care îi dă FIFA pentru prezența la Mondial. Păstrează Oțelul banii ăia, nu-i luăm noi. Noi îi vom transfera către Oțelul. Cred că o să fie în jur de un milion de euro cu totul”, a declarat Gigi Becali, potrivit Gsp.ro.

Oțelul a confirmat acordul, dar a transmis că FCSB trebuie să îl convingă și pe fotbalist

Afacerea a fost confirmată și de la Galați, de oficialii clubului Oțelul, care au transmis că FCSB trebuie acum să îl convingă și pe Joao Paulo să semneze.

„Acum urmează ca FCSB să ajungă la un acord cu jucătorul, dar nu credem că o să fie probleme. Dorința noastră a fost să rămână și pentru meciul cu Botoșani, dar asta rămâne de văzut, în condițiile actuale”, au transmis gălățenii, conform aceleiași surse.

Joao Paulo a jucat în 8 din totalul de 10 partide disputate de naționala din Capul Verde în preliminariile africane pentru Campionatul Mondial 2026. Așadar, el va face parte, cel mai probabil, și din lotul final care se va deplasa în SUA, Mexic și Canada.

În total, mijlocașul a bifat 37 de meciuri în naționala mare din Capul Verde, în care a contribuit cu un gol, printre altele.

La nivelul Superligii, sezonul 2025-2026, Joao Paulo a jucat 22 de partide pentru Oțelul Galați, în care a marcat un gol și a oferit două pase decisive.