Cătălin Sărmășan, impresarul parior suspendat și amendat de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, riscă să fie sancționat și de FIFA. Până atunci, agentul poate ataca decizia la Comisia de Recurs.
Ancheta Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal care vizează impresarii pariori din fotbalul românesc a fost dezvăluită de ProSport încă din luna septembrie a anului trecut.
Două luni mai târziu, primul agent a fost trimis în fața Comisiei de Etică și Disciplină. Este vorba de Cătălin Sărmășan, cel care, vineri, și-a primit pedeapsa. Procuratorul a fost supendat pentru un an și a luat o amendă în valoare de 150.000 de lei.
Cu nume importante din Superliga în protofoliu, cum ar fi Dennis Politic, David Miculescu (ambii FCSB) Alexandru Roșca, Cătălin Cîrjan, Andrei Mărginean (toți Dinamo), Zoran Mitrov (FC Botoșani), Andrei Gheorghiță, Răzvan Oaidă, Omar El Sawy (toți trei de la Universitatea Cluj), Claudiu Micovschi (FC Argeș), Cătălin Vulturar (Rapid) sau Andrei Sfaiț (CFR Cluj), Sărmășan ar putea avea probleme și mai mari în urma deciziei Comisiei de Etică și Disciplină.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2F17698529151f64b411.jpg)
Sursa FOTO- Facebook
În acest moment, impresarul orădean mai dispune de o cale de atac la nivel național, este vorba de Comisia de Recurs, căreia i se poate adresa în trei zile de la publicarea deciziei Comisiei de Disciplină.
În cazul în care Sărmășan nu va accesa această posibilitate de apărare, iar decizia CL rămâne valabilă, Federația Română de Fotbal urmează să înștiințeze FIFA, forul care i-a eliberat licența impresarului, iar procuratorul riscă o altă amendă și o altă suspendare. În cazul în care bihoreanul merge în recurs, FRF trebuie să aștepte decizia definitivă. Despre aceast subiect a scris sâmbătă și IamSport.
Conform art. 27 din Codul de Etică FIFA, următoarele comportamente pot face obiectul unei investigații de integritate, care poate duce la o amendă de cel puțin 100.000 CHF și la interdicția de a participa la orice activitate legată de fotbal pentru o perioadă de maximum trei ani:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2F17698529159dd994d7.jpg)
ProSport a aflat ce se poate întâmpla cu fotbaliștii pe care se află în portofoliul lui Cătălin Sărmășan în acest moment. De precizat că mulți dintre jucători au o relație specială cu impresarul sancționat de Comisia de Disciplină. În acest sens, Cătălin Cîrjan a declarat, după meciul disputat de Dinamo contra Petrolului (1-1), că Sărmășan este, practic, parte din familia sa.
De altfel, agentul obișnuia să semneze „contracte de comision” cu cluburile unde se transferau jucătorii reprezentați de el, iar la eventuale revânzări, acesta primea cotă din valoare transferului. Așa s-a întâmplat, în trecut, cu Dean Sorescu atunci când a venit de la Poli Timișoara la Dinamo, iar mai apoi a mers în Polonia, la Racow, aceeași înțelegere ieșind la lumină și în momentul trecerii lui Dennis Politic de la Dinamo la FCSB.
După ce decizia în cazul său va fi definitivă, Sărmășan nu va mai avea niciun drept de reprezentare asupra fotbaliștilor. Nici el, nici reprezentanții firmei sale de impresariat, astfel că jucătorii au la dispoziție două variante: semnează cu alt procurator sau, pur și simplu, stau fără impresar până când o Sărmășan o să-și recupereze licența.