Gigi Becali, finanțatorul FCSB, pare că nu poate trece peste trădarea supremă, cea a transferului lui Olimpiu Moruțan (26 de ani) la rivala Rapid.
Moruțan și-a făcut debutul pentru Rapid în etapa 24 din Superliga, în victoria cu UTA Arad, scor 2-1, iar Gâlcă s-a declarat mulțumit de prestația internaționalului.
Gigi Becali a fost foarte ferm cu privire la transferul lui Olimpiu Moruțan la Rapid, o mutare pe care latifundiarul dn Pipera o consideră o trădare supremă, având în vedere că FCSB i-a fost o rampă de lansare în fotbalul internațional. Moruțan a jucat pentru FCSB în perioada 2018-2021, cu 14 goluri și 30 de pase decisive în cele 107 meciuri disputate, iar clubul a primit suma de 4,1 milioane de euro pentru transferul mijlocașului la Galatasaray.
„(n.r. despre debutul lui Moruțan la Rapid) Așa este (n.r. de altă categorie). El avea valoare la 22, n-are la 26? n-are rost să discutăm. L-am dat cadou și s-a întors împotriva mea. Fiecare om face cum crede el de cuviință. Fiecare face ce vrea. Dreptatea o va arăta Dumnezeu ca lumina de amiază”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
FCSB a fost printre echipele care l-au dorit pe Moruțan în lot, o mutare considerată firească având în vedere istoricul comun, însă mijlocașul s-a decis asupra ofertei primite dinspre Rapid. Într-o declarație recentă, Moruțan a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să vină în Giulești, un transfer care l-a marcat pe Gigi Becali, mai ales că vărul său, Giovanni Becali, este impresarul internaționalului.
„Am fost surprins că sunt dorit de Rapid. Nu mă așteptam la oferta Rapidului, dar cu siguranță când am auzit de Rapid eram fericit. Chiar m-a bucurat această ofertă.
Mi-am dorit să am o stabilitate în primul rând. Am vorbit cu domnul Angelescu la telefon în săptămânile acestea și mi-a explicat despre Rapid, despre proiectul Rapid, și am rămas surprins și mi-am dorit să continuăm negocierile”, a declarat Moruțan, care și-a exprimat opinia și cu privire la ceea ce a găsit în Giulești.
„Mă bucur că am văzut un grup unit, niște jucători care se susțin unul pe celălalt și sperăm că putem să facem performanță în acest an. Cunosc mai mulți jucători de la naționala de tineret”, a mai spus Moruțan, imediat după prezentarea oficială sub culorile Rapidului.
Gruparea finanțată de Dan Șucu este intrată în lupta pentru titlu, iar după 23 de runde se află pe locul secund în Superliga, cu 45 de puncte.
Rapid este la egalitate de puncte cu Dinamo (locul 3), cu un meci în plus.
Podiumul este completat de Universitatea Craiova, cu 46 de puncte. FCSB, care a avut un sezon dificil, se află pe locul 11, cu 31 de puncte.
Rapid joacă, sâmbătă, cu U Cluj (locul 7 în clasament, cu 36 de puncte), în timp ce Universitatea Craiova întâlnește, duminică, Farul Constanța (locul 10, cu 31 de puncte).