Anthony Joshua, unul dintre cei mai apreciați pugiliști din epoca modernă a boxului, a oferit un prim interviu după ce și-a pierdut cei mai buni prieteni într-un accident de mașină din care a scăpat cu viață. Sportivul milionar admite că nu îi mai este frică de moarte, după cele întâmplate.
După ce s-a luptat cu Jake Paul, pe care l-a învins într-un meci la o diferență clară, în care YouTuberul și-a rupt maxilarul, Anthony Joshua a plecat în Nigeria pentru a petrece timpul liber cu prietenii săi, însă totul a fost ruinat de un accident rutier fatal.
După ce și-a revenit, boxerul britanic în vârstă de 36 de ani a rămas doar cu sechele mai mult psihice decât fizice, deoarece a scăpat cu doar câteva zgârieturi. Totuși, Sina Ghami, preparatorul său fizic, și Latif „Latz” Ayodele, antrenorul său, au murit în accidentul rutier.
„Este dificil. Este cu adevărat foarte dificil. Nu voi sta aici pentru a-mi arăta toate emoțiile. Într-o zi va veni și clipa mea și nu mi-e frică deloc. Este, de fapt, reconfortant să știu că am doi frați de cealaltă parte. Am mai pierdut oameni până acum, dar nu cred că i-am pierdut în felul acesta. Stânga mea și dreapta mea”, a spus acesta, pe social media.
Pe internet a circulat, imediat după accidentul lui Anthony Joshua, o teorie a conspirației legată de Jake Paul. Un internaut a semnalat că majoritatea luptătorilor pe care vloggerul i-a întâlnit în ring au pățit, ulterior, diverse lucruri tragice.
În timp ce se pregătea pentru meciul cu Jake Paul, Mike Tyson a admis că aproape a murit din cauza unor transfuzii de sânge, opt la număr, care i-au pus viața în pericol din cauza unui ulcer. El a fost spitalizat timp de câteva săptămâni, susține internautul.
Anthony Joshua este considerat ultima victimă a presupusului „blestem” al lui Jake Paul, după accidentul rutier. Nate Robinson a dispărut complet din peisajul media după lupta cu Jake Paul, iar Ben Askren a trecut prin clipe cumplite, după probleme pulmonare care aproape l-au dus spre moarte.
Tyron Woodley și-ar fi declarat falimentul, iar Tommy Fury și-a văzut viața fărâmițată după lupta cu Jake Paul. Acesta s-ar fi reorientat spre maratoane de atletism, după ce mariajul său s-a încheiat brusc, iar cariera lui în box nu a explodat.
Ultimii doi de pe lista celor „blestemați” de Jake Paul ar putea fi Ryan Bourland, care a renunțat complet la cariera în box și a devenit instalator, și Chavez Jr., care a fost deportat de agenții ICE, în urmă cu câteva luni