Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Mi-e frică să nu iau bătaie!”. Unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga trăiește coșmarul carierei

EXCLUSIV „Mi-e frică să nu iau bătaie!”. Unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga trăiește coșmarul carierei

30 ian. 2026, 10:32, Superliga
„Mi-e frică să nu iau bătaie!”. Unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga trăiește coșmarul carierei
Foto: Sport Pictures

Petrolul a ajuns într-o situație destul de delicată, după ce a bifat ultima victorie pe 1 decembrie, când a învins acasă pe Metaloglobus, ocupanta ultimului loc. Ploieștenii sunt fără punct și fără gol înscris în 2026, ceea ce a complicat situația echipei, aflată acum pe loc de baraj. Ploieștenii joacă azi cu Dinamo (deplasare), marți cu Slobozia (acasă) și vinerea viitoare, la Rapid.

Unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei, Paul Papp, al doilea căpitan al lupilor galbeni, a dezvăluit că situația actuală a echipei este cauzată și de afectarea încrederii.

Paul Papp e disperat: „Mi-e frică să nu iau bătaie”

Paul Papp spune că îi place să joace sub presiune, dar recunoaște că lipsa rezultatelor i-a afectat starea de spirit.

„Eu am spus-o mereu, important e să nu pierzi un meci. Chiar dacă nu câștigi, egalul e un rezultat pozitiv. În momentul în care pierzi atâtea meciuri, cum s-a întâmplat în cazul nostru (n.r. Petrolul a pierdut 11 partide din 23), normal că îți pierzi din încredere. Înfrângerile te dau înapoi.

Din această cauză, eu recunosc că am ajuns să-mi fie frică să nu iau bătaie. La fiecare meci îmi trece asta prin cap, pentru că suntem în situația în care suntem. Mie nu mi-e frică să joc, îmi place să evoluez sub presiune, dar da, mi-e frică să nu pierdem”, a dezvăluit fostul internațional, ajuns la 36 de ani, pentru ProSport.

Papp, care are în spate o carieră uriașă, în care a jucat la Unirea Dej, FC Botoșani, Farul, FC Vaslui, Chievo, Astra, Steaua, Will, Karabukspor, Sivasspor și Universitatea Craiova, a mai spus că cele mai grele momente ale carierei lui au fost la Petrolul.

„Și anul trecut tot așa eram în retur, dar am scos-o la capăt. Va fi și în acest sezon la fel, avem un vestiar puternic. Trebuie să eliminăm anumite erori și va fi mult mai bine”, a mai spus Papp.

Fundașul central crede că echipa sa are nevoie de un meci bun, pentru a se pune pe linia de plutire.

„Trebuie să strângem puncte, deoarece o să avem un play-out foarte greu. Suntem conștienți de asta”, a mai declarat Papp.

El crede că locul ocupat acum de echipa lui nu e conform cu realitatea.

„Hai să fim serioși, noi avem o echipă mai bună decât o arată poziția în clasament. Nu suntem o formație de retrogradare, dar trebuie să legăm niște rezultate bune pentru a ieși din asta. Rezultatele slabe strică și atmosfera, e normal să nu fie cea mai bună atmosferă în acest moment”, a încheiat fotbalistul ploieștenilor.