Acasa » Sport Life » Reacția americanilor după decizia din cazul Ana Bărbosu: „Victorie juridică! Clasamentul e în mâinile TAS”

Reacția americanilor după decizia din cazul Ana Bărbosu: „Victorie juridică! Clasamentul e în mâinile TAS”

Reacția americanilor după decizia din cazul Ana Bărbosu: „Victorie juridică! Clasamentul e în mâinile TAS”
Foto: Profimedia 29.01.2026

Tribunalul Federal Elvețian a luat o decizie controversată, anulând hotărârea luată de TAS în favoarea Anei Bărbosu.

Astfel, până la o decizie definitivă, Ana Bărbosu a pierdut medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Reacția americanilor după decizia din cazul Ana Bărbosu: „Victorie juridică! Clasamentul e în mâinile TAS”

Presa din Statele Unite ale Americii a comentat imediat subiectul și consideră decizia drept o „victorie juridică” obținută de Jordan Chiles, sportiva din SUA care a depus contestațiile.

Astfel, americanii scriu că Jordan Chiles este la un pas de a obține medalia de bronz în defavoarea Anei Bărboșu și a Sabrinei Voinea, care și ea a depus o contestație.

„Chiles este cu un pas mai aproape de a-și păstra medalia de bronz de la JO 2024. Cea mai înaltă instanță din Elveția i-a adus lui Chiles o victorie juridică cheie după ce a anunțat că a admis o parte din apelul sportivei și că trimite cazul înapoi la TAS pentru reexaminare.

Decizia o aduce pe Chiles mai aproape de rezolvarea disputei complicate și pline de erori, care inițial a dus la retragerea medaliei de bronz a americancei la sol în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Clasamentul final va fi din nou în mâinile TAS. Decizia de a-i retrage medalia lui Chiles a provocat o furie internațională care a umbrit sfârșitul JO, în mare parte pentru că a implicat o dispută privind detaliile regulilor de gimnastică, mai degrabă decât o greșeală sau o abatere din partea lui Chiles sau, de altfel, a oricăreia dintre celelalte gimnaste implicate”, a scris eu.usatoday.com.

Nadia Comăneci, uluită de decizia luată de Tribunalul Federal Elvețian

Subiectul a fost comentat și de Nadia Comăneci, legenda gimnasticii mondiale. „Zeița de la Montreal” a răbufnit și consideră că întreg procesul le poate afecta din punct de vedere mental pe gimnaste.

Ba mai mult, Nadia Comăneci își dorește să fie luată o decizie care să le readucă liniștea sufletească sportivelor implicate în acest proces.

„Înțeleg că este o etapă procedurală menită să asigure o analiză riguroasă a tuturor faptelor. Dincolo de aspectele tehnice, principala mea preocupare rămâne impactul profund asupra sportivelor.

Această prelungire a stării de incertitudine generează un șoc emoțional și o presiune psihologică uriașă asupra celor trei gimnaste implicate.

Este regretabil că, după un efort sportiv colosal, tinerele gimnaste sunt obligate să treacă prin acest carusel al emoțiilor, în loc să se bucure de performanța obținută.

Din respect pentru sănătatea lor mentală și pentru valorile sportului, este esențial ca acest proces să se soluționeze într-un mod care să restabilească echilibrul și liniștea lor sufletească”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit gsp.ro.