Deși gimnasta româncă Ana Bărbosu primise medalia de bronz la sol în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), Tribunalul Federal Elvețian a anunțat, pe 29 ianuarie, retragerea acesteia.
Totuși, situația este departe de a fi definitivă. Avocatul Anei Bărbosu, Sabin Gherdan, a explicat clar că medalia olimpică nu a fost atribuită automat altei sportive și că întregul caz urmează să fie reanalizat. Mai exact, bronzul nu îi revine în acest moment nici americancei Jordan Chiles, iar dosarul se întoarce la TAS pentru o rejudecare esențială.
Decizia Tribunalului Federal Elvețian nu a urmărit contextul sportiv al competiției, ci procedura. Judecătorii elvețieni au constatat „erori grave de procedură”, atât în modul în care TAS a gestionat notificările, cât și în lipsa unui mecanism clar al Federației Internaționale de Gimnastică pentru verificarea respectării termenelor-limită în timpul competiției.
Cu alte cuvinte, din punct de vedere juridic, medalia de bronz rămâne „în aer”. Șansele ca Ana Bărbosu să fie reconfirmată drept medaliată olimpică există în continuare, iar verdictul final va depinde de modul în care TAS va evalua probele suplimentare depuse ulterior de partea americană, spune avocatul.
„În momentul de față, medalia de bronz se află în continuare în dispută la TAS. Medalia nu-i revine lui Jordan Chiles, se rejudecă la TAS prin analiza admisibilității. Ei au depus niște înregistrări, pe care Tribunalul Federal Elvețian l-a recunoscut ca fiind un calup de înregistrări. Se va pune în balanță cu problemele existente la dosar. Dacă se va respinge, practic se va confirma hotărârea TAS-ului.
(n.r. Există posibilitatea reală ca Ana Bărbosu să fie în continuare medaliată cu bronz?). Da, categoric”, a spus Sabin Gherdan, pentru DigiSport.
Fosta mare gimnastă Corina Ungureanu a vorbit și ea despre situație, menționând cât de dureroasă este situația, mai ales pentru sportivă.
„Din păcate, dacă americanii vor putea dovedi că au făcut contestația în termenul de un minut (n.r. și nu într-un minut și 4 secunde, așa cum s-a consemnat în înregistrarea contestației), atunci Ana, din păcate, va pierde definitiv medalia. Bronzul pe covor, real, medalia de bronz îi revenea Sabrinei. În acest moment, pentru medalia de bronz se luptă locurile 4 și locul 5.
La Sabrina au fost două penalizări. Niciunui antrenor nu i-ar da prin cap să facă două contestații. Cami (nr. antrenoarea Camelia Voinea a făcut o singură contestație). Este dureros, pentru mine a fost un șoc! Speram că se va termina bine pentru România. Însă, cel mai dureros este pentru Ana”, a explicat Corina Ungureanu.