De la venirea la CFR Cluj, Daniel Pancu și-a asumat câteva decizii drastice, privind componența lotului. Una dintre cele mai discutate a fost plecarea în cantonamentul din Spania fără Ciprian Deac.
Hotărârea de a-l lăsa acasă pe cel mai emblematic fotbalist al CFR-ului a fost criticată de mulți specialiști și chiar și de adversari ai lui Deac din campionat, dar a fost și văzută de alții și drept o dovadă de curaj a antrenorului Pancu.
Jucătorul cu 505 partide jucate pentru CFR și 7 titluri de campion cucerite cu echipa din Gruia a fost lăsat în afara lotului pentru cantonamentul din Spania, dar astăzi continuă să se antreneze sub comanda lui Pancu. Tehnicianul și-a explicat decizia după venirea din cantonament, dar am vrut să știm cum este acum relația umană dintre Pancu și Deac.
ProSport a vorbit cu antrenorul lui CFR Cluj despre cum sunt întâlnirile dintre el și fotbalistul de 39 de ani, în fiecare zi, în vestiar. „Avem o relație profesională. Dacă o să am nevoie de serviciile lui Deac, voi apela la el. Suntem OK, el trebuie să se antreneze în continuarea”, a spus Pancu.
Recunoaște însă că, din punct de vedere uman, nu există dialog între el și Deac. „Relația umană este doar de «Salut», «Salut». Eu sunt convins că el este supărat pe mine, dar echipa contează”, a spus Pancu, pentru ProSport.
Antrenorul este convins că a luat decizia care se impunea, în cazul lui Deac: „Eu sunt omul deciziilor. Nu mă mai întorc, când iau o decizie. Echipa contează. Bine, faptele răman. Nu cred că îl va egala cineva în istoria lui CFR Cluj pe Ciprian Deac”.
Pancu mai are de gestionat relația cu un jucător legendar. Antrenorul spune că și Islam Slimani ar vrea să joace mai mult.
„Slimani n-are nevoie de nici o prezentare. Este legendă în țara lui, a fost jucător important în campionate gen Franța sau Anglia. Este ușor nemulțumit că nu joacă mai mult, dar a plecat la națională și s-a întors abia pe 3 ianuarie. Din partea mea are tot respectul”, a spus antrenorul lui CFR.
Islam Slimani a lipsit în a doua jumătate a lunii decembrie, pentru că a fost prezent cu naționala „B” a Algeriei la Cupa Arabă. Fotbalistul de 37 de ani este în acest moment singura variantă de înlocuire a titularului din atac, Alibek Aliev, din lotul lui CFR Cluj.