Virgil Ion Popovici (51 de ani) este unul dintre cei șase candidați care se vor bate pentru funcție președinte al FR de Handbal, alegeri care vor avea loc în aprilie 2026.
Membru al AJH Gorj, fiind unul dintre membrii săi fondatori, Popovici este lector universitar la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale.
În calitate de director de club sportiv universitar a elaborat și depus la Consiliul Județean Gorj doua proiecte de promovare și dezvoltare a handbalului și voleiului in cadrul clubului sportiv universitar.
„Nu sunt nici fost jucător, nici fost antrenor, nici fost arbitru și s-a dovedit că acest „mit” sau așa-zisa notorietate în handbal nu rezolvă problemele acestuia.
Nu voi veni cu demisii in alb și nici nu aparțin politicului, iar singura politică, pe care am făcut-o și o voi face este doar „politica handbalului”.
Analizez să vin cu Biblia în mână pentru a arăta corectitudinea mea. Nu sunt săgeata nimănui, nu fac alianțe și nu dau voturi altora. Sper să nu fie niște alegeri cu presiuni, așa cum s-a întâmplat în 2022 când de la CS Dinamo a venit și a votat Dănuț Lupu.
Eu nu am o campanie pe critici, veți vedea, vin cu soluții și sper să reușesc”, a declarat Popovici pentru ProSport.
„Sunt un om al handbalului, care a venit în timpul pandemiei, la începutul anilor 2020, într-o situație dificilă, cu restricții, situație căreia i-am făcut față de-a lungul celor patru ani și jumătate cât am condus destinele Clubului Sportiv Universitar Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.
Patru ani și jumătate în care, deși am condus interimar, toți cei cu care am lucrat, toți cei care au avut încredere în mine – și o spun fără falsă modestie – pot confirma că există rezultate, există puncte de vedere favorabile”, continuă omul de handbal.

Din informațiile ProSport sunt deja 6 candidați care se vor prezenta la viitorul scrutin: actualul președinte Constantin Din, fostul președinte Alexandru Dedu, Bogdan Voina, Sorin Dinu, Cristian Potora și Virgil Ion Popovici.
Nu este exclus să apară și alte nume. La ultimele alegeri Bogdan Voina i-a oferit, în turul 2, voturile actualului președinte, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple și acum.
Reprezentanții structurilor sportive de handbal cu drept de vot vor vota pentru prima dată o Strategie care are la bază problemele reale ale handbalului, adică cele comunicate de ei, precum și soluțiile la acestea găsite împreună și nu promisiuni. De asemenea, din echipa mea nu vor face parte persoane din fosta sau actuala conducere a FRH, ci doar oameni care vor binele handbalului românesc
Virgil Ioan Popovici
Constantin Din, fost arbitru internațional, a devenit președinte al FRH după ce a câştigat, în aprilie 2022, scrutinul din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală.
Din a reușit să câștige alegerile abia în turul în faţa președintelui în exerciţiu Alexandru Dedu, fiind votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.
În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din – 95 voturi, Alexandru Dedu – 79 voturi, Bogdan Voina – 48 voturi şi Maximilian Gavrilă – un singur vot.
Alegerile pentru funcția de președinte al FR Handbal sunt programate în aprilie 2026.
Dacă vreun fost internațional tomân cu experiența reala dobândita in campionate profesioniste puternice va candida, EU VOI FACE UN PAS ÎN SPATE și îl voi susține. Condițiile mele sunt: să fie mai tânăr, sau cât se poate de tânăr, să fie fost jucător al echipei naționale
Alexandru Dedu