Laurențiu Reghecampf (50 de ani), antrenorul lui Al-Hilal Omdurman, a avut parte de un moment incredibil după remiza, 2-2, cu Mamelodi Sundows, în Liga Campionilor. Vicepreședintele clubului, Mohamed Ibrahim Al-Aliqi, a intrat în vestiar și a început să arunce cu bani în antrenorul român și în jucători.
Rezultatul lui Al-Hilal Omdurman este unul uriaș, având în vedere că este obținut în fața favoritei la câștigarea trofeului, după ce anul trecut a fost finalistă.
Al-Hilal Omdurman, echipa lui Laurențiu Reghecampf, a bifat un nou succes, după categoricul 8-0 cu Amagaju, în campionatul Rwandei, și a obținut o remiză uriașă în Liga Campionilor, unde adversară a fost Mamelodi Sundows, finalista din sezonul trecut. Al-Hilal a ajuns la cinci puncte în cele trei meciuri disputate până acum și se află la egalitate cu Sundows, în Grupa C.
Rezultatul este unul bun, în contextul în care Al-Hilal Omdurman nu își poate disputa meciurile de acasă în Sudan, ci prin alte țări africane. Primele meciuri din actuala ediție a Ligii Campionilor le-a disputat în Rwanda, la Kigali, iar ultimele le va juca în Libia, la Benghazi.
După remiză, în vestiarul lui Al-Hilal și-a făcut apariția vicepreședintele clubului, Mohamed Ibrahim Al-Aliqi, care nu doar că s-a declarat mulțumit de rezultat, dar a și aruncat cu bani în antrenorul Laurențiu Reghecampf și în jucători. Dintre aceștia din urmă, o atenție deosebită a primit-o mijlocașul Omer, autorul „dublei”, care a primit 200 de dolari în plus față de restul coechipierilor.
„Ați jucat ca niște bărbați adevărați! Sunt mândru de voi. Aceasta e adevărata echipă a lui Al-Hilal. Avem nevoie de niște luptători, cum sunteți voi, de care să fie mândră toată țara!”, a declarat Al-Aliqi, notează sport.ro.
O situație similară a avut loc după primul meci din grupă, când Al-Hilal s-a impus cu 2-1 în fața celor de la MC Alger. Pentru victorie, jucătorii au primit câte 300 de dolari.
În următorul meci, Al-Hilal se va confrunta din nou cu Sundowns. Partida de „acasă”, de la Benghazi, este programată pentru vineri, 30 ianuarie.
„Mă aștept să ne faceți o bucurie și mai mare în al doilea meci cu Mamelodi”, le-a transmis Al-Aliqi, în vestiar, jucătorilor lui „Reghe”.