Bărbatul ucis în Minneapolis de agenți federali ICE a fost identificat ca fiind Alex Pretti, care lucra la ATI la Sistemul de Îngrijire a Sănătății VA din Minneapolis.
Protestatarii ies pe străzile din Minneapolis după ce agenții federali ucid un al doilea cetățean american. Precedentul fusese creat pe 7 ianuarie, când a fost ucisă Renee Good.
Este al doilea atac armat fatal din această lună în Minneapolis, Minnesota, pe lângă altul armat, non-fatal, pe fondul unei represiuni majore a agenților federali ICE.
Pretti a urmat școala de asistență medicală la Universitatea din Minnesota, unde a fost și cercetător junior începând cu 2012, potrivit profilului său de LinkedIn.
„A vrut să ajute oamenii. A fost un tip super drăguț, super serviabil – a avut grijă de pacienții săi. Sunt pur și simplu uimit”, a spus Dimitri Drekonja, șeful secției de boli infecțioase de la spitalul VA și profesor de medicină la Universitatea din Minnesota, care a lucrat cu Pretti la spital și la un proiect de cercetare.
El l-a descris pe Pretti ca fiind un asistent medical „remarcabil” și un muncitor harnic, cu un bagaj imens de glume și cu un spirit „contagios”. „A fost un tip atât de bun. Îmi plăcea să lucrez cu el”, a mai spous Drekonja, potrivit The Guardian.
Michael Pretti, tatăl lui Alex, și-a descris fiul ca fiind cineva căruia „i-a păsat foarte mult de oameni și a fost foarte supărat de ceea ce se întâmpla în Minneapolis și în Statele Unite cu ICE, așa cum milioane de alți oameni sunt supărați. A simțit că protestul a fost o modalitate de a-și exprima grija față de ceilalți”.
Tatăl lui Pretti a confirmat că Alex a participat la protestele care au urmat uciderii lui Renee Good de către un ofițer de aplicare a legii din cadrul Imigrării și Vămilor din SUA la începutul acestei luni.
Videoclipurile care circulă online sâmbătă îl arată pe Pretti dirijând traficul și filmând agenți federali, cu mâna dreaptă ținând telefonul în sus și având mâna stângă goală. Alt videoclip îl arată trântit la pământ de mai mulți ofițeri de aplicare a legii înainte de a părea că a fost împușcat de mai multe ori. Cel puțin doi ofițeri pot fi văzuți cu armele scoase.
Alte videoclipuri îl arată pe Pretti venind aparent în apărarea unui observator legal care a fost împins la pământ de un ofițer federal. Ofițerul respectiv pulverizează pe Pretti cu un agent chimic, în mod repetat, înainte de a-l trânti la pământ împreună cu alți agenți.
În timp ce cel puțin cinci agenți îl pun pe Pretti la pământ, unul pare să tragă un foc de armă asupra lui de la mică distanță, urmat de o serie de focuri de armă, după care corpul său devine inert.
În tot acest context, NBA a decis să amâne meciul dintre Minnesota Timberwolves și Golden State Warriors, campioana de acum 4 ani, care trebuia să aibă loc în cursul nopții, pe fusul orar al României. în context, antrenorul principal al „războinicilor”, Steve Kerr, a numit uciderea lui Good drept „crimă”.