Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Mi-e frică de arbitraj! Asta simt!”. Antrenorul trage un semnal de alarmă înaintea meciului din Superliga la care poate „fluiera” Istvan Kovacs

EXCLUSIV „Mi-e frică de arbitraj! Asta simt!”. Antrenorul trage un semnal de alarmă înaintea meciului din Superliga la care poate „fluiera” Istvan Kovacs

24 ian. 2026, 15:46, Superliga
„Mi-e frică de arbitraj! Asta simt!”. Antrenorul trage un semnal de alarmă înaintea meciului din Superliga la care poate „fluiera” Istvan Kovacs
Istvan Kovacs ar putea „fluiera” la Petrolul Ploiești - Farul Constanța. Foto: Sport Pictures

Petrolul întâlnește duminică Farul, de la ora 14.30, într-un meci care poate influența partea a doua a clasamentului. Ploieștenii au 20 de puncte după 22 de etape și sunt pe primul loc de baraj, în vreme ce Farul are 28 de puncte și este deasupra Unirii Slobozia, ultima din grupul de cinci echipe care se se bat în subsolul clasamentului. Teoretic, Farul ar putea fi atrasă în acest vârtej, în aceeași măsură în care, cu un succes la Ploiești, s-ar distanța de echipele cu mari probleme.

Tensiunea meciului și situația delicată a echipei sale, care a debutat în 2026 cu 0-4 fără drept de apel, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, amplifică stresul lui Eugen Neagoe. Antrenorul Petrolului mai are o problemă înaintea meciului în care se va confrunta în premieră cu Ianis Zicu.

„Mi-e frică de arbitraj! Asta simt, deși, sincer, nici nu știu cine va fi la centru. Mi-e frică pentru că au fost și alte situații”, a spus „Geană”, pentru ProSport.

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze meciul

CCA nu a făcut încă publică brigada pentru meciul de la Ploiești, dar din informațiile ProSport la centru va fi Istvan Kovacs, cel mai bun arbitru român, care a condus, săptămâna aceasta, meciul Galatasaray – Atletico Madrid, din Liga Campionilor.

Kovacs are în „palmares” un meci delicat al Petrolului, în 2023, la Cluj, când nu a dictat două penalty-uri clare pentru ploieșteni, în disputa cu CFR. Pentru mult timp după aceea, el nu a mai fost delegat la meciurile Petrolului.

Temerea lui Neagoe poate fi însă legată și de meciul din tur. Arbitrul Viorel Flueran a dictat penalty pentru „marinari” la 1-1, în minutul 84, la o intervenție la minge a lui Dongmo la Sima. Inițial, el nu a luat inițial nicio decizie și a așteptat un semnal din camera VAR, unde se afla Cătălin Popa. După ce acesta a venit, Flueran a verificat monitorul VAR și a decis să acorde penalty, decizia lui stârnind un val de critici. Larie a transformat și a adus victoria Farului.

De când a venit la Petrolul, Neagoe a devenit un actor important în disputa antrenori-arbitri. De fapt, este o revenire la rolul pe care l-a avut de-a lungul carierei, el fiind autorul celebrei fraze „Nici Băsescu nu a avut așa o campanie” – referindu-se la un meci pierdut de Universitatea Craiova cu FCSB, în 2023, când el era antrenorul oltenilor, iar adversara ar fi beneficiat de o presiune exagerată care s-a făcut în săptămâna meciului.

„Toată săptămâna s-a făcut o campanie pentru nişte faze, la noi nu s-a întâmplat nimic. A fost o campanie în fiecare zi. Emisiunea se termina cu faza respectivă si cealalta începea cu aceeeaşi fază. Ăsta e fotbalul, trebuie să ţipăm, să ieşim în faţă. Azi, Compagno trebuia sa primească a doilea galben, iar FCSB cu zece jucători…. ei nu ne-au pus probleme în 11, dar în zece… Chiar este jenant tot ce s-a întâmplat în săptămâna premergătoare jocului, nici Băsescu nu avea așa campanie”, a spus el atunci.

Petrolul va întâlni Farul după o serie de opt meciuri fără victorie. Ultimul succes al echipei ploieștene datează de pe 1 decembrie, când a zdrobit Metaloglobus cu 4-1.