Palatul Oscar Muagsch din București, cunoscut ca Palatul BCR, se vinde la numai câțiva ani după ce a fost achiziționat de familia Dayan, una dintre cele mai bogate familii din Israel.
Palatul BCR este mai valoros decât cel al lui Gigi Becali, pentru care primise o ofertă de uriașă de 23 de milioane de euro, iar printre cei care doresc să îl achiziționeze s-ar afla și un milionar român, potrivit Profit.ro.
Palatul Oscar Muagsch, aflat pe lista monumentelor istorice din București, cu numele de „Banca Comercială Română, fost Palat al Societății de Asigurări «Generala»” este scos la vânzare la numai șase ani de când a fost achiziționat de familia Dayan, una dintre cele mai bogate din Israel. Palatul BCR este mai tare decât cel al lui Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, și ajunge la prețul de 28 de milioane de euro, cu aproape 40% peste valoarea de evaluare, notează Profit.ro. Un milionar român negociază în secret pentru clădirea monument, care a fost finalizată în 1906, și care după consolidare și restaurare va fi transformată într-un hotel de 5 stele Sofitel, cu o investiție estimată la 20 de milioane de euro.
Emblematicul palat a fost cumpărat în 2019 de familia Dayan, iar în 2023 a fost demarat procesul de autorizare în vederea restaurării și recompartimentării acestuia.
Potrivit sursei menționate, planul prevede realizarea unui hotel cu 157 de camere, dispus pe patru etaje, cu două restaurante, o sală de evenimente, dar și cu un centru spa. Autorizația de construire în vederea restaurării Palatului BCR a fost semnată în martie 2025 de Nicușor Dan, la acel moment primar general al Capitalei.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, și-a cumpărat palatul din Aleea Alexandru, Casa „Manu-Auschnitt” ca denumire oficială, cu suma de 7 milioane de euro, în 2007. A investit aproape 3 milioane de euro în el, iar recent l-a trecut pe numele fiicelor sale, care l-au sfătuit să nu vândă palatul, mai ales că valoarea acestuia ar putea crește chiar și până la 35 de milioane de euro.
O firmă înființată în Israel, la Tel Aviv, aparținându-le lui Ran Yanuv și Morris Algazi (Ran&Morris), a câștigat mandatul pentru designul acestui proiect în urmă cu doi ani.
Astfel, designerii de la Ran & Morris, în colaborare cu firma Cumulus, o firmă de arhitectură din România, au elaborat planuri penru a uni cele două corpuri ale clădirii.
Primul este construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar al doilea, ca o extensie, la începutul secolului al XX-lea, dată oficială de finalizare a clădirii, monument istoric de Clasa A, fiind anul 1906, potrivit listei întocmite de Ministerul Culturii.