Fotbaliștii lui Dan Șucu sunt gata să-l primească pe Olimpiu Moruțan cu brațele deschise la Rapid, după ce a ales s-o trădeze pe FCSB!
Mijlocașul a evoluat pentru clubul lui Gigi Becali între 2018 și 2021, fiind un jucător important, vândut ulterior pentru o sumă importantă la Galatasaray. Acum, la aproape cinci ani de la plecarea din Superliga, e foarte aproape de o „trădare”, fiind la un pas să semneze cu Rapid.
Prezent la emisiunea „Exclusiv Rapid”, mijlocașul giuleștenilor, Constantin Grameni, a precizat că el și coechipierii săi îl așteaptă cu brațele deschise pe Olimpiu Moruțan, fiind convinși că internaționalul poate avea un rol semnificativ în formația pregătită de Costel Gâlcă.
„Dacă ar fi să vină (n.r. Moruțan), noi îl așteptăm! Nu are cum să nu ne ajute, pentru că e jucător de echipa națională. El a demonstrat în nenumărate rânduri câtă calitate are.
(Crezi că va fi presiune mare pe el?) Când așteptările sunt mari, și presiunea e mare. Nu poate veni una fără alta. (Va conta că a jucat la una dintre rivale?) Asta doar suporterii știu”, a declarat Constantin Grameni, pentru ProSport, la „Exclusiv Rapid”.
Moruțan a plecat din Superliga în urmă cu aproape 5 ani, mai exact în august 2021, când marea rivală a giuleștenilor, FCSB, îl vindea la Galatasaray pentru 4,1 milioane de euro. În tricoul „roș-albastru”, mijlocașul a adunat 107 prezențe, în care a marcat 14 goluri și a oferit 30 de pase decisive.
După anunțul că Olimpiu Moruțan s-ar fi înțeles cu Rapid și ar urma să fie remunerat cu 40.000 de euro pe lună, sumă care l-ar transforma de departe în cel mai bine plătit jucător al giuleștenilor, Cristi Săpunaru a avut o reacție dură.
Legenda rapidistă a pus la îndoială decizia clubului de a-i oferi un salariu atât de mare internaționalului român, în condițiile în care majoritatea jucătorilor nu încasează nici măcar jumătate din acea sumă.
„Dacă ai 40.000 de euro pe lună, trebuie să și livrezi de 40.000 de euro pe lună. Ar fi o presiune în plus și pe el, și pe club.
Aduci un jucător de 40.000 pe lună și ceilalți n-ajung nici la jumătate”, a spus Cristi Săpunaru, la Digi Sport.