Transferul lui Matteo Duțu la Dinamo București se află în faza finală, iar ultimele detalii țin de documentele care trebuie semnate de AC Milan.
Directorul sportiv al clubului dinamovist, Cosmin Mihalescu, a explicat că înțelegerea cu jucătorul este deja stabilită, iar mutarea ar urma să fie oficializată în următoarele ore.
Oficialul „câinilor” a precizat că partea care a prelungit negocierile a fost legată de relația contractuală dintre Matteo Duțu și AC Milan. Clubul italian a dorit să clarifice din timp condițiile unei eventuale clauze de răscumpărare, în cazul în care va decide să-l readucă pe fundaș în viitor.
Matteo Duțu este unul dintre fotbaliștii doriți în mod special de antrenorul Zeljko Kopic, iar Dinamo îl monitorizează de aproximativ un an și jumătate. Clubul bucureștean ar urma să achite în jur de 500.000 de euro pentru transferul internaționalului de tineret.
Cosmin Mihalescu a explicat și strategia de mercato a clubului, motivând de ce Dinamo nu a realizat foarte multe mutări în ultimele ferestre de transfer. Potrivit acestuia, fiecare transfer este analizat la nivelul întregii conduceri, pentru a reduce riscurile și pentru a construi un lot competitiv pe termen lung.
”Suntem în punctul în care așteptăm documentele de transfer de la Milan. Acolo a existat și o parte de negociere între ei și jucător pentru viitorul potențial transfer înapoi către Milan. Ei au dorit să se asigure că agreează condițiile de acum dacă activează clauza de răscumpărare. Noi cu jucătorul suntem înțeleși, așteptă de la club acordul de transfer semnat. E o chestiune de ore.
Cu toții ni l-am dorit, pentru că ăsta este cumva specificul activității noastre de recrutare și poate de asta nu au am adus atât de mulți jucători de când a venit Mister și am preluat și eu rolul ăsta, din decembrie 2023. Nu au venit atât de mulți jucători pentru că ne dorim să fim cu toții de acord când mergem către un jucător.
Chiar și așa vom face greșeli, am făcut și vom mai face, dar încercăm să reducem cât de mult riscul de nereușită și atunci cu toții vrem să cădem de acord că jucătorul pe care vrem să-l aducem va fi unul care ne va ajuta și nu doar pe termen scurt, ci pe termen lung.
Matteo e fundaș central tânăr, cu potențial, de viitor, de picior drept, dar a jucat mult și pe partea stângă, iar acest lucru ne dă opțiuni în centrul apărării”, a spus Cosmin Mihalescu” pentru Fanatik.