Echipa națională a României, care încă speră la calificarea la Campionatul Mondial din vara anului 2026, a primit o veste neplăcută de la FIFA. „Tricolorii” sunt din ce în ce mai jos în clasamentul mondial, fiind aproape de ieșirea din TOP 50.
Cu speranța calificării la un turneu final, echipa națională a coborât în clasamentul coeficienților mondiali până pe poziția 49, cu două locuri mai jos față de ultima actualizare. Cu doar două luni înainte de barajul cu Turcia, „tricolorii” trebuie să se pregătească intens, inclusiv din punct de vedere mental, pentru „iadul” din Istanbul.
Viitoarea adversară a României, echipa națională a Turciei, se află pe poziția 25, cu 1.582,69 puncte. Partida care se va disputa în cel mai mare oraș al țării, Istanbul, pe 26 martie, ar putea aduce noi speranțe de calificare românilor.
Dacă Lucescu & Co. vor trece de turci, atunci vor înfrunta câștigătoarea dintre Slovacia și Kosovo. Prima dintre cele două este clasată pe locul 44 în clasamentul FIFA, după o urcare de un loc, cu 1.485,65 de puncte. De cealaltă parte, Kosovo, veche adversară a românilor, este clasată sub România.
Rrahmani & Co. ocupă locul 79 în clasamentul FIFA, după ce au urcat un loc, cu 1.308,84 puncte. În cazul în care România va triumfa în acest mini-turneu de patru echipe, biletul spre Cupa Mondială va fi asigurat, iar grupa este deja cunoscută.
Dacă vor ajunge pe tărâm nord-american, „tricolorii” vor juca în Grupa D, alături de gazda Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia. Cu adversari considerați relativ accesibili, Lucescu & Co. s-ar putea lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii.
Până acum, marile surprize, considerate țări mult mai slab cotate decât echipa națională a României, dar care și-au asigurat deja biletul spre Cupa Mondială din vara anului 2026, sunt Haiti, Curaçao, Capul Verde, Iordania, Uzbekistan sau Qatar, națiuni fără o tradiție importantă la turneele finale.
În cazul în care se vor califica la Mondiale, primul meci al românilor se va disputa la Vancouver, pe 13 iunie 2026, în compania Australiei, de la ora 7:00 dimineața. A doua partidă va avea loc pe 19 iunie, împotriva Paraguayului, de la aceeași oră.
Ultimul posibil meci al „tricolorilor” se va disputa la Los Angeles, pe stadionul Inglewood, de la ora 5:00 dimineața, pe 25 iunie, împotriva Statelor Unite ale Americii. Practic, „tricolorii” vor juca primul meci în Canada, iar următoarele două vor avea loc în statul California.