Dinamo București a luat o decizie categorică și a renunțat la serviciile unui fotbalist pe care abia îl transferase și care a fost prezent în cantonamentul din Antalya, alături de lotul pregătit de Zeljko Kopic.
Andrei Nicolescu a dezvăluit că Leam Eissat, fratele mai mic al lui Lisav Eissat, nu avea șanse să prindă foarte multe minute pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”.
Dinamo București continuă să pună la punct lotul pregătit de Zeljko Kopic, în încercarea de ajunge la o formulă care să îi ajute pe „câini” să își îndeplinească obiectivele din actualul sezon competițional. Astfel, gruparea din „Ștefan cel Mare” a luat o decizie categorică și a renunțat la serviciile lui Leam Eissat, în vârstă de 18 ani, fratele mai mic al lui Lisav Eissat, cel care a fost adus în probe în cadrul cantonamentului din Antalya.
Andrei Nicolescu, președintele celor de la Dinamo București, a precizat că tânărul jucător avea șanse foarte mici să prindă minute în tricoul „câinilor”, întrucât postul pe care el evoluează este acoperit în acest moment de alți fotbaliști, mai valoroși, care pot ajuta echipa mai mult.
„Leam Eissat avea şanse mici să joce la noi, avem deja şapte wingeri. El e doar pe acel post, adică e un post acoperit şi cel mai bine e să meargă până în vară (n.r. în altă parte), iar din vară să vedem ce se întâmplă”, a adăugat preşedintele de la Dinamo, Andrei Nicolescu.
Aducerea lui Leam Eissat la Dinamo București a fost și o strategie prin care conducerea echipei a încercat să-l atragă pe Lisav Eissat în „Ștefan cel Mare”. Cu toate acestea, se pare că fotbalistul se va transfera în Polonia.
Dinamo București continuă să viseze frumos și să spere că va obține titlul de campioană a României la finalul acestui sezon competițional. Echipa pregătită de Zeljko Kopic a început cu dreptul anul 2026 și s-a impus în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa cu numărul 22 din Superliga României, grație golului marcat de Mamoudou Karamoko.
Astfel, după 22 de runde disputate, „câinii” pregătiți de Zeljko Kopic ocupă poziția a treia a clasamentului, cu 41 de puncte acumulate, două în urma liderului Universitatea Craiova și la unul singur în spatele ocupantei locului secund, Rapid București.
În etapa cu numărul 23, Dinamo București va da piept cu FC Hermannstadt, la Sibiu, într-o partidă programată pe data de 23 ianuarie 2026.