Mario Iorgulescu a devenit viral pe internet după interviul cu Dan Capatos și a continuat să aibă declarații controversate într-un live cu Fulgy.
Fiul lui Gino Iorgulescu a fost dat dispărut de la clinica în care era internat în Italia, la scurt timp după interviul cu Dan Capatos. Bărbatul a avut prima apariție online după aproape șase ani de la cumplitul accident în care și-a pierdut viața un bărbat. Într-o intervenție pe live-ul lui Fulgy, un alt personaj controversat din showbizul românesc, Mario a povestit cum și-a luat bătaie în Italia.
Spre disperarea familiei îndoliate a lui Dani Vicol, bărbatul ucis în accidentul produs de Mario, acesta a avut o nouă apariție controversată în mediul online în care a abordat mai multe subiecte. A ținut să împărtășească o experiență mai puțin plăcută cu Fulgy.
A dezvăluit că în Italia a fost agresat de mai multe persoane din cauza unei greșeli de-ale sale, dar până la urmă a reușit să ajungă la o înțelegere și s-a împrietenit cu agresorii săi.
„Mi-am luat bătaie o dată, în 30 de ani, pentru o greșeală pe care am făcut-o. După ce mi-am luat bătaie, m-am întors și am făcut pace cu ei și mi-au zis că, pentru că m-am întors, te respectăm maxim și te iubim.”, a spus Mario Iorgulescu.
În urmă cu câteva zile, Dan Capatos anunța că Mario a fugit din nou din clinică. Gino Iorgulescu a plecat de urgență în Italia și a apelat la ajutorul poliției pentru a-l găsi pe băiatul său.
Cât timp a fost în libertate, a apărut pe mai multe transmisii Live de pe rețelele sociale unde a făcut declarații haotice cu care și-a atras și mai multă ură din partea românilor care sunt alături de familia lui Dani Vicol. La scurt timp după ce a revenit în clinică, bărbatul a avut o nouă intervenție pe Tik Tok unde și-a cerut scuze pentru ieșirile ciudate din ultimele zile.
„Îmi pare foarte rău față de familia lui Melek și de Melek pentru ce s-a întâmplat. Chiar îmi cer scuze și nu așa dori nimeni să se întâmple așa ceva. A fost doar un accident și vreau să mă înțelegeți că nu mi-aș fi dorit în viață mea așa ceva. Tot ce a urmat după aia cu delirările mele și crizele mele din care am ieșit a fost din cauza că am ieșit de sub tratament și am fugit de la clinică.
Au venit carabinieri, m-au luat și acum sunt iar sub tratament și acum sunt în situația în care pot să-mi cer scuze din tot sufletul și să vă rog să mă iertați și să nu mă mai luați în seamă nici pe viitor dacă mă mai apucă vreo criză sau ceva de genul ăsta, pentru că eu nu sunt așa.”, a declarat bărbatul pe Tik Tok.