MM Stoica, președintele CA de la FCSB, s-a îmbrățișat cu rivalul care i-a produs lui Gigi Becali multă dezamăgire în trecut.
Concret, este vorba despre Cosmin Moți, fostul jucător al lui Dinamo și al lui Ludogorets, care a fost prezent în cantonamentul din Antalya.
Reamintim faptul că Ludogorets a reușit să o elimine pe FCSB din play-off-ul UEFA Champions League în sezonului 2014/2015. Atunci, cele două formații s-au duelat direct pentru accesul în grupele celei mai importante competiții de club.
La București, FCSB a reușit să câștige, scor 1-0, după care a urmat returul din Bulgaria. După o victorie cu același scor obținută de bulgari, meciul s-a dus în prelungiri.
Acolo, bulgarii au rămas în 10 oameni, după ce portarul lor a primit cartonaș roșu. Cu toate schimbările efectuate, Ludogorets a trebuit să bage un jucător de câmp în poartă, iar cel care și-a asumat responsabilitatea a fost Cosmin Moți, foarte apreciat de conducerea și fanii clubului.
Fundașul român a devenit portar pentru Ludogorets și a reușit să o califice pe Ludogorets în grupele Champions League, spre dezamăgirea celor de la FCSB.
Iată că MM Stoica și Cosmin Moți au trecut peste acel moment și peste rivalitatea din teren și s-au salutat și îmbrățișat în Antalya, acolo unde FCSB se pregătește pentru reluarea sezonului.
Mihai Stoica, președintele CA al FCSB, a făcut anunțul privind plecarea lui Florin Tănase în China, de unde a primit o ofertă consistentă, peste salariul anual pe care îl primește în Superliga. Iar decizia finală a fost luată de fotbalist, care a intrat în ultimele luni de contract cu echipa antrenată de Elias Charalambous.
Oficialul FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre vehiculata plecare a lui Florin Tănase în China, în condițiile în care acesta se află pe final de contract, iar oferta primită era una consistentă, peste salariul pe care îl primește deja, dar destul de apropiată de cota sa de piață, care este la ora actuală de 2,3 milioane de euro.
„N-a vrut să plece în China. Dacă voia să plece, era deja în China. Tănase are un contract care îi permite ca, în orice perioadă de transferuri, să plece. Şi a primit o ofertă din China, asta a fost discuţia, atât”, a spus Mihai Stoica pentru Prima Sport.