Acasa » Fotbal Intern » Superliga » UTA anunță primul transfer al iernii. Cu ce fotbalist care a explodat în Superliga e comparat

UTA anunță primul transfer al iernii. Cu ce fotbalist care a explodat în Superliga e comparat

Călin MNERIE
UTA anunță primul transfer al iernii. Cu ce fotbalist care a explodat în Superliga e comparat
Foto Facebook.com/ime.ndon.3

Așa cum ProSport anunța în exclusivitate, UTA l-a transferat pe Ime Ndon. Nigerianul de 22 ani a semnat un contract cu arădenii valabil pe un sezon și jumătate și vine să acopere unul dintre posturile considerate deficitare de Adrian Mihalcea, cel de mijlocaș lateral.

Africanul vine în Superliga după o aventură de un an și jumătate în campionatul Republicii Moldova, la Milsami Orhei.

UTA speră să-l fi găsit pe noul Philip Otele

În anunțul transferului, clubul UTA face o paralelă între Ndon și Philip Otele, un alt „winger” nigerian sosit la Arad la aceeași vârstă și în perioada de mercato din iarnă. Otele a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai „roș-albilor” și a „explodat” în Superliga la CFR Cluj. În stagiunea 2023-2024, nigerianul a devenit golgheterul Superligii în tricoul formației ardelene, iar acum evoluează pentru FC Basel, campioana en-titre a Elveției, după o scurtă aventură și la Al-Wahda, în Emiratele Arabe Unite.

„UTA și Ime Ndon (22 ani) au ajuns la o înțelegere pentru un contract până în 2027, cu posibilitate de prelungire. Fotbalistul ofensiv nigerian poate juca aripă stângă, aripă dreaptă, dar şi ca mijlocaş ofensiv. Piciorul de bază este stâng și va evolua cu numărul 15 pe tricoul Bătrânei Doamne. Ndon s-a născut în Port Harcourt, la fel ca Philip Otele. Ba mai mult, fostul jucător al UTA-ei a ajuns la Arad la aceeași vârstă de 22 de ani și în aceeași perioadă a sezonului.

În ultimele sezoane a evoluat la FC Milsami Orhei (Moldova), unde a jucat 51 de meciuri, a marcat 10 goluri și a dat 6 pase de gol. Ndon a făcut pasul spre Europa în 2021, când a semnat cu formația israeliană Kfar Qasem. Ulterior, a revenit pentru scurt timp pe continentul african, unde a evoluat la Hammam Sousse, în Tunisia” scriu cei de la UTA Arad pe contul de Facebook.

Îi schimbă Mihalcea postul lui Costache?

Ime Ndon este cotat la 350.000 de euro pe transfermarkt.com și, cu toate că a a evoluat și în spatele vârfului la formația de peste Prut, nigerianul e „wingerul” clasic de viteză. Prin urmare, Adi Mihalcea ar trebui să-l trimită, eventual, pe Vali Costache în centru, acolo unde a cerut și o variantă de rezervă pentru Alin Roman. UTA nu a renunțat nici la aducerea lui Micovschi, iar schimbul cu Tzionis, propus de Rapid, se poate face doar dacă giuleștenii măresc suma oferită arădenilor, de la 300 de mii de euro, la 500-600 de mii.

Iar cu două achiziții făcute pe posturile cerute, de winger și „decar”, Adrian Mihalcea ar fi mulțumit. Mai ales că se bazează pe omogenitatea grupului cu care a obținut rezultate excelente pe final de 2025. „Marele nostru avantaj e că nu vom schimba foarte mult. Adică avem posibilitatea, dacă nu se accidentează nimeni, ca în prima etapă să folosim aceiași jucători pe care i-am folosit în ultimele etape de anul trecut. Adică nu sunt jucători cu care trebuie să lucrezi mai mult, să-i omogenizezi, să-i aduci la nivelul celorlalți. Dar, în primul rând, trebuie să fim sănătoși cu toții, ca să putem alinia la primul joc oficial din 2026 jucătorii pe care îi dorim”, spunea în ziua reunirii Adrian Mihalcea.

Alți doi tineri în probe la UTA

Noua achiziție a celor de la UTA ar putea primi primele minute chiar joi, în amicalul pe care arădenii îl joacă în Ungaria, de la ora 14, la Bekescsaba, cu „lanterna” ligii secunde maghiare. În ultimele două zile, sub comanda lui Adi Mihalcea au mai sosit doi fotbaliști tineri, mijlocașul Cătălin Ciobănică (21 de ani), de la Arieșul Turda și fundașul Raul Gherman (22 de ani), de la CSC Șelimbăr.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro