Dinamo a dat lovitura cu transferul din Superliga. Ioan Andone e încântat: „Îl vedeam la națională”

Dinamo a dat lovitura cu transferul din Superliga. Ioan Andone e încântat: „Îl vedeam la națională”
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Ioan Andone (65 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo București, e convins că roș-albii au dat lovitura cu transferul din Superliga pe care l-au materializat în debutul lui 2026.

Este vorba despre aducerea lui Valentin Țicu (25) de la Petrolul Ploiești, mutare care nu i-a costat nimic pe „câini”, deoarece fotbalistul și-a reziliat contractul cu „lupii”.

Ioan Andone are încredere în Valentin Țicu și îi îndeamnă pe cei de la Dinamo să aibă răbdare cu el

Valentin Țicu a reprezentat primul transfer pe care Dinamo București l-a făcut în 2026, iar mutarea a stârnit o mulțime de reacții pe plan intern.

Pe de-o parte, „câinii” au fost curajoși să aducă un fotbalist care nu a mai jucat de un an și jumătate și care a fost măcinat de probleme medicale în toată această perioadă.

Pe de altă parte, Valentin Țicu a fost căpitanul Petrolului timp de mulți ani și la un moment dat era curtat de echipe importante, date fiind evoluțiile lui bune de pe arena „Ilie Oană”.

În plus, faptul că a putut fi luat gratis, după ce Țicu și-a reziliat contractul cu Petrolul, a reprezentat un bonus pentru „câini”. Aceștia au decis să riște și i-au oferit un contract pe termen scurt, până la vară, cu posibilitate de prelungire, în eventualitatea în care Țicu va confirma.

Ioan Andone vede cu ochi buni colaborarea dintre Dinamo București și Valentin Țicu și îi sfătuiește pe cei din staff-ul tehnic să aibă răbdare cu jucătorul, având în vedere istoricul recent de accidentări al acestuia:

„Este un transfer ok, dar el a fost măcinat de probleme în ultimul an. Eu pe Valentin Țicu îl vedeam cu un viitor frumos, mă așteptam să ajungă la echipa națională. El era la bătaie cu Bancu și Camora, dar accidentările l-au tras în jos. Dacă Dinamo va avea răbdare cu el, va fi o soluție. Sunt doi jucători de bandă extraordinari pe același post, el și Raul Opruț. Depinde de el dacă va ajunge la forma bună de acum doi ani pe care o avea la Petrolul. Momentan, nu cred că poate să se impună în fața lui Raul Opruț, e prea devreme”, a declarat Ioan Andone, potrivit Iamsport.ro.

Ultimul meci oficial jucat de Valentin Țicu

Valentin Țicu a jucat ultimul meci oficial la data de 29 iulie 2024. Atunci a bifat 85 de minute într-o dispută Petrolul – Rapid 1-0, din Superliga României. Anterior acestui meci, el a evoluat în fața lui Dinamo, într-o înfrângere cu 1-4, însă în care a reușit să marcheze unicul gol al Petrolului.

„Am discutat și cu domnul Kopic. Mi-a zis că-i plac jucătorii serioși, așa mă consider și eu, și că va merge cu noi până la limită, că vrea să scoată tot ce e mai bun din noi. Dinamo e o provocare, cea mai mare provocare din cariera mea. Trebuie să mă adaptez la un mediu nou și vreau să mă bat la campionat. Fanilor le promit că voi da totul la fiecare meci, în fiecare minut și la fiecare antrenament”, a declarat Țicu, printre altele, după ce a semnat cu Dinamo București.

Site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează în prezent la doar 300 de mii de euro. În apogeul carierei, Țicu a avut o cotă de 800 de mii de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro