Istvan Kovacs, în mijlocul unei controverse chiar de la începutul lui 2026. Ce s-a întâmplat în Emiratele Arabe Unite

Istvan Kovacs, în mijlocul unei controverse chiar de la începutul lui 2026. Ce s-a întâmplat în Emiratele Arabe Unite
FOTO Sportpictures

Anul 2026 a început cu tensiune maximă pentru Istvan Kovacs. Considerat cel mai bine cotat arbitru român al momentului, „centralul” s-a aflat în centrul unei controverse majore după un meci arbitrat în campionatul Emiratelor Arabe Unite, unde deciziile sale au provocat reacții dure din partea ambelor echipe și critici în presa locală.

Partida dintre Al Ain și Al Sharjah, disputată pe Thnoun Bin Mohammed Stadium, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0. Finalul jocului a fost marcat de faze tensionate, proteste și un adevărat „festival” de cartonașe.

Kovacs a declanșat un întreg scandal

Momentul care a declanșat scandalul a venit în prelungiri. Kovacs a dictat o lovitură liberă indirectă pentru Al Sharjah, însă execuția nu a fost realizată conform regulamentului. Mingea a fost pierdută, iar un jucător de la Al Ain a scăpat singur spre poartă, într-o fază ce se anunța decisivă. Arbitrul român a oprit imediat jocul și a întors faza, anulând practic o ocazie uriașă de gol. Decizia a provocat proteste vehemente din partea gazdelor, fără ca centralul să revină asupra hotărârii.

Arbitrul român a arătat nu mai puțin de opt cartonașe galbene, cinci dintre ele în minutele de prelungire, și a dictat și o eliminare, în minutul 80, când Al Baloushi, de la Al Ain, a văzut cartonașul roșu.

Nici oaspeții nu au fost mulțumiți. În repriza secundă, Ebraheim, jucătorul celor de la Al Sharjah, a fost faultat dur, cu talpa pe gleznă, într-o fază care a cerut vehement cartonaș roșu, însă arbitrul român a sancționat doar cu „galben”.

Presa din Emirate a scris despre momentele controversate, vorbind despre un arbitraj care a scos din sărite jucătorii ambelor formații. Arbitrajul în Emiratele Arabe Unite rămâne însă extrem de atractiv din punct de vedere financiar. Pentru fiecare partidă oficiată în regiune, Istvan Kovacs este remunerat cu aproximativ 5.000 de euro, o sumă net superioară celei încasate în Superliga României.

Istvan Kovacs e primul arbitru care a oficiat în finalele tuturor competițiilor UEFA

Istvan Kovacs este primul arbitru care a oficiat toate finalele organizate de UEFA pentru competițiile intercluburi. Prima finală arbitrată de român a fost cea de UEFA Conference League, în sezonul 2021–2022, între AS Roma și Feyenoord, scor 1-0 pentru italieni.

Arbitrul din Carei a fost la centru și la finala de UEFA Europa League din primăvara anului 2024. Atalanta s-a impus în fața lui Bayer Leverkusen, scor 3-0, după un hat trick de senzație reușit de Ademola Lookman. Acest meci l-a propulsat pe român în pole-position pentru finala Ligii Campionilor.

Istvan Kovacs a oficiat finala Ligii Campionilor din sezonul trecut, dintre Paris Saint-Germain și Inter Milano. Francezii s-au impus cu scorul de 5-0, după un meci dominat în totalitate de Barcola&Co. Această partidă a consemnat plecarea lui Inzaghi și instalarea lui Chivu pe banca „nerazzurrilor”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania