Incendiul de la stațiunea elvețiană de schi Crans-Montana a produs pagube umane uriașe, aproape 40 de oameni pierzându-și viața în noaptea de Revelion. Ambasada României de la Berna a primit o veste șocantă, aceea că un român este dat dispărut după evenimentul tragic.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un român este dat dispărut după incendiul produs în Elveția în urmă cu mai bine de 24 de ore. Flăcările au cuprins tavanul clubului după miezul nopții, în jurul orei 01:30. Scenariul tragediei seamănă izbitor cu cel petrecut la Colectiv, în octombrie 2015.
Cel puțin 40 de persoane au murit în incendiul din noaptea de Revelion, iar alte 115 au fost rănite. Autoritățile au anunțat că bilanțul este provizoriu, iar numărul de decedați ar putea crește, din cauza arsurilor grave suferite de unele victime.
Clubul Constellation din Crans-Montana este locul în care s-a produs tragicul eveniment. Ministerul Afacerilor Externe a precizat că Ambasada României de la Berna se află în contact cu familia unui cetățean român, dat dispărut de peste 36 de ore.
„În legătură cu tragicul eveniment produs în Elveția, în stațiunea Crans Montana, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului.
Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial. Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate.
În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă, despre situația românului dispărut.
Conform informațiilor disponibile până în acest moment, incendiul ar fi pornit după ce un chelner, aflat pe umerii altei persoane, a agitat o sticlă de șampanie prevăzută cu artificii. Scânteile produse ar fi aprins tavanul din lemn, tratat cu substanțe inflamabile, care a luat foc în doar câteva secunde.
Flăcările s-au extins extrem de rapid, iar interiorul clubului, antifonat cu spumă, s-a transformat într-un adevărat iad. O parte dintre tinerii aflați în local au reușit să iasă la timp, în timp ce alții au încercat să stingă focul cu mijloace improvizate, folosind băuturile din mâini sau hainele.