Alexandru Ioniță II, fost campion al Superligii, a ajuns idol în China, la Yunnan, după plecarea din Giulești. Asiaticii i-au dedicat fotbalistului român un graffiti uriaș în centrul orașului, pe peretele unui bloc.
După ce a părăsit România pentru a-și face un nume la aproape zece mii de kilometri distanță, Alexandru Ioniță II pare că i-a cucerit pe chinezi. Mijlocașul ofensiv a intrat în inima suporterilor datorită prestațiilor bune.
Sosit în China în urmă cu aproape doi ani, în februarie 2024, Alexandru Ioniță II s-a adaptat neașteptat de bine. Chinezii de la Yunnan l-au adus atunci pe mijlocaș pentru a obține promovarea din al doilea eșalon în prima ligă, lucru care s-a și întâmplat.
Fostul rapidist a contribuit decisiv la triumful lui Yunnan, după ce a înscris 8 goluri și a oferit 12 pase decisive. Suporterii n-au rămas impasibili în fața prestațiilor românului, astfel că i-au dedicat un graffiti uriaș în centrul orașului.
Până acum, în al doilea sezon petrecut în Asia, Alexandru Ioniță II are 3 goluri înscrise și 4 pase decisive. Portalul de specialitate Transfermarkt îl cotează la 800.000 de euro. Yunnan Yukun se află pe poziția a 8-a în Super League, la 18 puncte distanță de locurile de cupe continentale și la 21 de zona retrogradării.

Foto: Instagram / @alexionita31
Alexandru Ioniță II este un jucător format de Rapid București, care l-a trecut succesiv prin mai multe grupe, înainte de a-l promova la echipa mare în anul 2012. Bucureștenii l-au cedat pentru suma de 500.000 de euro la Astra Giurgiu, în anul 2014.
La granița țării, mijlocașul s-a impus rapid ca o soluție importantă, motiv pentru care a fost păstrat timp de patru ani. Ioniță a câștigat și un titlu cu giurgiuvenii, sub comanda lui Marius Șumudică, în anul 2016. CFR Cluj l-a semnat pe fotbalist pentru 1.000.000 de euro, în ianuarie 2018.
Acolo, Ioniță a cucerit alte două titluri de campion al Superligii, alături de ardeleni. După aproape un an și jumătate petrecut în Gruia, „feroviarii” l-au trimis pe mijlocaș împrumut la Universitatea Craiova, apoi la Astra Giurgiu, înainte de a face pasul din nou spre Rapid.
Rapid București l-a semnat gratis pe Ioniță în vara anului 2021, apoi l-a lăsat să plece pentru 50.000 de euro în China, la Yunnan Yukun. Fotbalistul a debutat și în tricoul echipei naționale, în octombrie 2017, într-un meci de calificare pentru Cupa Mondială din 2018, împotriva Kazahstanului, sub comanda lui Cosmin Contra.