Președinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, trage un semnal de alarmă în contextul în care nimeni nu vrea să dea o mână de ajutor cu chiria.
După ce Agenția Națională pentru Sport a decis sistarea temporară a finanțării date FR de Gimnastică Ritmică, Deleanu e dispusă să joace la loto să facă rost de bani pentru chirie.
La jumătatea lunii octombrie, Agenția Națională pentru Sport a decis sistarea temporară a finanțării acordate Federației Române de Gimnastică Ritmică pentru nerespectarea unor obligații prevăzute în contractul dintre cele două instituții.
Instituția condusă Irina Deleanu consideră că decizia este nelegală și nestatutară, motiv pentru care fosta mare sportivă s-a adresat justiției. Până când se va da o sentință, este nevoie de bani pentru chiria sălii în care se antrenează sportivele.
„Merg să joc la loto. Dacă voi câştiga, voi putea să îi plătesc chiria sălii Amaliei Lică, pentru că de la 1 ianuarie nu se va mai putea antrena în sala de la Floreasca. Nimeni nu vrea să ne ajute cu plata acestei chirii. Poate dă Dumnezeu să câştig la loto şi rezolvăm problema”, a declarat Irina Deleanu, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, pentru OrangeSport.
Amalia Lică este vicecampioană mondială şi de cinci ori campioană europeană, fiind una dintre principalele speranţe ale României pentru marile competiţii internaţionale.
Numai că, din cauza lipsei fondurilor, chiria Sălii Floreasca, în care se antrenează, nu mai poate fi achitată. Rămâne de văzut ce soluții vor fi găsite pentru ca sportiva să-și poată continua pregătirea.
„Cu acest titlu de vicecampioană mondială la seniori Amalică Lică și-a spus povestea din nou și mi-a adus mie ca manager, ca președinte de federație, o bucurie imensă. Știți cum se spune… atunci când elevii își depășesc profesorii este minunat.
Și faptul că după 33 de ani de la medalia adusă de mine, ea a adus o medalie mai strălucitoare României e un rezultat extraordinar.
În 2026 aș vrea să fim lăsați să construim în continuare, aș vrea să se mai liniștească un pic lucrurile în gimnastica ritmică dacă se poate… dacă nu, ne-am obișnuit și cu greul și încercăm în continuare să fim în finale, să ne clasăm pe locuri fruntașe”, a declarat Irina Deleanu la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.
Pe 24 august, Amalia Lică, în vârstă de doar 16 ani, a cucerit medalia de argint în finala de la măciuci, la CM de gimnastică ritmică de la Rio de Janeiro, cu nota 29,000. Titlul a ajuns la germanca Darja Varfolomeev (31,700 puncte), iar bronzul a fost câștigat de bulgăroaica Stiliana Nikolova (28,800 puncte).
De-a lungul timpului, România a mai câștigat o singură medalie la CM, în 1992, când Irina Deleanu lua bronzul la Bruxelles, la coardă.