Meme Stoica a vorbit recent despre un posibil transfer al lui Louis Munteanu de la CFR Cluj la FCSB și a dezvăluit că tânărul atacant a purtat negocieri cu Gigi Becali.
Cu toate acestea, cele două părți nu au reușit să ajungă la un numitor comun, întrucât salariul solicitat de fotbalistul pregătit de Daniel Pancu era prea mare.
Povestea transferului lui Louis Munteanu de la CFR Cluj la FCSB pare să se fi încheiat. Meme Stoica a dezvăluit recent că tânărul atacant al formației din Gruia a purtat mai multe negocieri cu Gigi Becali, dar a precizat că cele părți nu au reușit să ajungă la un numitor comun, întrucât salariul solicitat de fotbalist a fost considerat prea mare de către latifundiarul din Pipera.
„Cred că nu există varianta asta. Nu există pentru că preţul e prohibitiv. Pentru că el deja a avut nişte discuţii cu Gigi şi a ajuns la nişte sume fantasmagorice la salariu. Poate că noi mai avem nevoie de un backup pentru Bîrligea. Eu văd altfel fotbalul”, a spus Mihai Stoica la Primasport.
Meme Stoica a fost pus să îi compare pe Louis Munteanu și Daniel Bîrligea, cei care sunt considerați a fi printre cei mai valoroși atacanți români în momentul de față. Președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB nu a stat prea mult pe gânduri și a dat imediat un verdict. Mihai Stoica a precizat că îl preferă pe atacantul pregătit de Elias Charalambous, datorită spiritului de luptător de care dă dovadă când se află pe gazon.
„Am spus din start, mi-ai cerut să fac o comparaţie între Bîrligea şi Louis Munteanu şi am zis că n-aş sta pe gânduri. Am zis că l-aş alege pe Bîrligea. Bîrligea nu renunţă niciodată”, a mai precizat Mihai Stoica, conform sursei menționate anterior.
Reamintim că, recent, Louis Munteanu a fost protagonistul unui episod cel puțin ciudat. Tânărul atacant al celor de la CFR Cluj a participat la un meci de fotbal în sală, la Vaslui, alături de alte nume importante ale fotbalului vasluian. Acolo, fotbalistul formației din Gruia a fost îmbrăcat cu tricoul rivalei FCSB și chiar s-a fotografiat în echipamentul „roș-albaștrilor”.