În fotbalul românesc se aude mai rar de echipe care se pot lăuda că fac profit.
Problemele financiare, datorii insolvențe sunt termeni cu care suporterii din România sunt mai familiarizați.
Universitatea Cluj este clubul care se poate mândri cu faptul că este „pe plus” în ultimii doi ani. A încheiat anul financiar 2024 cu un profit de aproape 1,1 milioane de euro, iar anul 2025 va fi încheiat tot „pe plus” de echipa care s-a întors în cupele europene în acest an, după jumătate de secol. Se pare că profitul din acest an va depăși 500.000 de euro, în condițiile în care „U” Cluj n-a mai vândut jucători pe sume importante, cum s-a întâmplat în 2024 cu Thalisson și Daniel Popa.
„Totul pornește și de la acea cofinanțarea de la Consiliul Local, care înseamnă între 19% și până 27% din bugetul clubului. Dar am încercat mereu să avem un buget realist și să fim mai pesimiști din punct de vedere al rezultatele sportive. Până la urmă am reușit să construim un buget echilibrat și să stăm la acest nivel. Există și varianta să riști și să te bazezi pe performanțele sportive, dar nu îți garantează nimeni că vei câștiga și nouă, neavând un finanțator, ne-ar fi foarte greu să recuperăm pierderile. Noi trebuie să fim stabili, ca să pregătim clubul pentru un investitor, care să vadă că lucrurile sunt clare și să investească în viitor, nu să plătească datoriile din urmă”, a explicat Radu Constantea politica clubului pe care îl conduce.
Situația financiară stabilă a clubului face ca cel mai bun jucător al echipei să fie greu de transferat. Jovo Lukic are 11 goluri reușite pentru „U” Cluj în campionat și a terminat anul pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Superliga României, la egalitate cu Alex Dobre. Oficialii echipei de pe Cluj Arena nu vor să-l vândă. „Nu ne-am gândit. Suntem extrem de mulțumiți de el și este important să aibă continuitate. Nu ne gândim la un transfer al său, nu am luat în calcul acest aspect”, a spus Radu Constantea, pentru Prosport.
Jovo Lukic își trăiește, în tricoul Universității Cluj, cel mai bun sezon al carierei. Atacantul din Bosnia-Herțegovina a fost adus de la Universitatea Craiova, fără sumă de transfer, oltenii renunțând la el după un an dezamăgitor, cu doar două goluri marcate în 31 de partide.