Acasa » Fotbal Extern » Noul stadion nu mai e gata în 2026, iar întârzierile ridică și costul cu milioane de euro! Când ar uma să fie dată în folosință „bijuteria” daneză

Noul stadion nu mai e gata în 2026, iar întârzierile ridică și costul cu milioane de euro! Când ar uma să fie dată în folosință „bijuteria” daneză

Noul stadion nu mai e gata în 2026, iar întârzierile ridică și costul cu milioane de euro! Când ar uma să fie dată în folosință „bijuteria” daneză
FOTO: Zaha Hadid Architects

Proiectul noii „bijuterii” arhitecturale din Danemarca nu se va finaliza la termen. Costurile vor fi și mai ridicate din cauza întârzierilor care au dat peste cap planurile administrației munincipale din Aarhus.

Clubul Aarhus GF  (AGF) din prima ligă daneză urma să beneficieze de o nouă arenă începând din vara anului viitor. Echipa locală din Aarhus aștepta cu mare interes finalizarea lucrărilor, însă va trebui să mai joace departe de casă cel puțin până în martie 2027.

Se amână din nou finalizarea lucrărilor la Skovens Arena

Potrivit informațiilor din documentele elaborate în cadrul proiectului Kongeluden arată că deschiderea uneia dintre cele mai spectaculoase arene din Danemarca ar putea suferi o nouă amânare. După ce s-au prelungit lucrările până în martie 2027, deschiderea ar avea loc de fapt câteva luni mai târziu, în luna august.

Amânările vin și cu repercursiuni financiare. În notele pregătite pentru Primăria din Aarhus se arată că impactul economic ar putea fi de câteva milioane de euro, în funcție de amploarea reală a întârzierii față de planul inițial.

Managerul de proiect din partea Kongelunden rămâne, totuși, optimist și preconizează că martie 2027 va fi momentul în care lucrările ar urma să fie finalizate. La fel e și poziția clubului care va evolua pe noua arenă.

Stadion cu 24.000 de locuri ridicat la Aarhus

Noua arenă din Aarhus ar urma să găzduiască maximum 24.000 de spectatori la fiecare meci. Este proiectată doar pentru meciuri de fotbal. Terenul va fi înconjurat de un inel continu de tribune pe un singur nivel, acoperite de un acoperiș. Sub tribuna oficială sunt construite vestiale, spații de lucru și alte încăperi tehnice sau comerciale.

Un element care definește arhitectura spectaculoasă a arenei e reprezentat de coloanele subțiri din beton armat care o înconjoară. Geometria ușor curbată e menită să evoce trunchiurile copacilor din complexul sportiv înconjurător, întărind motivul forestier al întregului concept.

Costurile arenei erau de aproximativ 87 de milioane de euro. Pe parcursul lucrărilor au crescut la peste 133 de milioane de euro, cu peste 45 de milioane de euro față de proiectul inițial. În cazul unor întârzieri mărite și de la mijlocul anului viitor, costul final ar putea depăși 150 de milioane de euro.

Aarhus Gymnastikforening (AGF) este un club de tradiție din fotbalul danez, fondat în 1880. Are performanțe importante pe plan intern unde a cucerit cinci titluri și alte nouă Cupe ale Danemarcei. Până la finalizarea lucrărilor pe arena de 24.000 de locuri, echipa evoluează pe Vejlby Stadion. Întregul lot e cotat la aproximativ 27 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Parteneri
S-a decis! Naționala de fotbal din Congo va putea participa la Cupa Mondială din 2026
Mediafax
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Rovinieta se scumpește cu aproape 100 de lei pentru mașinile vechi. Ce normă de poluare scapă de majorare?
Promotor.ro