Eroul neștiut. Cum a reușit Florin Gardoș să salveze viața unui coechipier, care s-a prăbușit din senin la antrenament

Sebastian Cristian
Eroul neștiut. Cum a reușit Florin Gardoș să salveze viața unui coechipier, care s-a prăbușit din senin la antrenament
Foto: Captură YouTube

Florin Gardoș a povestit cum a reușit să salveze viața unui coechipier pe vremea când era doar un copil.

Fostul fundaș al celor de la FCSB a rememorat unul dintre momentele pe care nu le va uita niciodată.

Eroul neștiut. Cum a reușit Florin Gardoș să salveze viața unui coechipier, care s-a prăbușit din senin la antrenament

Florin Gardoș a trăit un moment care putea avea un final tragic, dar care s-a terminat cu bine datorită reacției rapide a celor din jur.

Fostul fundaș a povestit o întâmplare care l-a marcat profund și pe care nu o va uita niciodată. Este vorba despre un episod petrecut în toamna anului 2005, când era junior la echipa Someșul Satu Mare.

La un moment dat, unul dintre colegii săi a avut nevoie urgentă de ajutor, după ce s-a prăbușit pe teren. Deși era foarte speriat și emoționat, Gardoș a reușit să-și păstreze cumpătul și să sune la ambulanță, gest care a fost extrem de important în acele clipe de cumpănă.

„Este un pic de exagerare. A fost un moment, la antrenament, cu un coleg, Daniel Goge. A căzut pur și simplu în antrenament. Domnul Dacian Nastai era antrenor, care acum cred că e la U Cluj la U19.

Avea o problemă medicală și a căzut. Noi nu știam de ea. A căzut în timpul antrenamentului, deși ne era coleg de clasă, și îl știam foarte bine. Și dânsul a încercat să-i scoată limba”, a declarat Florin Gardoș, potrivit Fanatik.

Florin Gardoș și gestul care a făcut diferența: „Am deschis și am sunat!”

În ciuda presiunii uriașe de pe moment, Florin Gardoș a reușit totuși să deschidă ușa vestiarului și să sune la ambulanță foarte repede.

„Eu am alergat la vestiar să iau telefonul. Era un moment de panică, ne-am speriat toți. Au intervenit și câțiva colegi, au încercat să îi scoată limba. Eu am alergat la vestiar să sun la salvare și am sunat. E mult spus că i-am salvat viața.

A fost panica aia, eram copil. Cred că aveam 14 sau 15 ani. La vestiar aveam lacăt, am luat cheile, care erau 3-4, și îmi tremurau mâinile. Nu nimeream cu cheia potrivită, dar într-un final am deschis și am sunat. Și-a revenit, e bine, joacă fotbal de plăcere acum. E totul ok”, a mai spus Gardoș, potrivit aceleiași surse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]