Mirel Rădoi a demisionat în urmă cu o lună de la Universitatea Craiova, iar de atunci, Gigi Becali încearcă în zadar să dea de finul său.
Finanțatorul de la FCSB dezvăluie că l-a sunat de 100 de ori pe antrenor, însă acesta îl ignoră cu desăvârșire pe nașul său de cununie.
Mirel Rădoi a decis în urmă cu o lună să părăsească banca tehnică a Universității Craiova, fiind înlocuit în funcție de portughezul Filipe Coelho. De atunci, Gigi Becali tot încearcă să dea de finul său. În zadar, antrenorul nu-i răspunde la telefon.
Latifundiarul din Pipera spune că l-a sunat de 100 de ori pe antrenorul rămas șomer, însă acesta ignoră nenumăratele apeluri primite de la nașul său de cununie. Becali recunoaște însă ironic apoi că l-a sunat pe Rădoi ca să-i mai dea lecții de antrenor, așa cum îi dă și amicului Marius Șumudică.
„Nu-mi răspunde Mirel. I-am dat 100 de telefoane și nu îmi răspunde! Bine, eu i-am dat ca să mă mai consult cu el, să-i mai dau două-trei lecții de antrenor. Nu răspunde! Știu eu de ce nu răspunde? Eu mă mai consult, mai vorbesc și cu Șumudică, și cu toți. Le dau lecții pentru că eu sunt antrenor bătrân”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2FMihai-Rotaru-decizia-momentului.-Favoritul-la-postul-de-antrenor-al-Universitatii-Craiova-a-fost-la-Chelsea-si-la-Tottenham-1400x841.jpg)
Foto: Sport Pictures
Gigi Becali l-a luat apoi în colimator pe Mihai Rotaru, cel despre care spune că ar fi dictat schimbările la partida pierdută pe final cu Sparta Praga, scor 1-2, în grupa unică din Conference League. Și nu oricum, prin ceasurile inteligente din ziua de azi.
„Rotaru spunea că nu se poate băga la echipă, că ar însemna că și-ar dori singur falimentul. Așa a declarat nea Mihăiță de la Craiova. El zice că nu comandă și că nu se bagă peste antrenor. Când colo, el a falimentat echipa la meciul cu Sparta Praga. El a făcut schimbările!
Schimbările alea nu le-ar fi făcut un antrenor. Au ceasuri din alea și comunică prin ceasuri. La Craiova, Mirel a făcut ceva ce e greu să deslușești. Mirel a făcut o operă de artă care e greu de menținut”, a mai spus Becali pentru sursa citată.