Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Gigi Becali, reacție inedită. De ce nu mai e tentat să meargă cu naționala României: „Dacă ai o nevastă frumoasă, te mai interesează amanta?”

Gigi Becali, reacție inedită. De ce nu mai e tentat să meargă cu naționala României: „Dacă ai o nevastă frumoasă, te mai interesează amanta?”

Gigi Becali, reacție inedită. De ce nu mai e tentat să meargă cu naționala României: „Dacă ai o nevastă frumoasă, te mai interesează amanta?”
FOTO Sport Pictures

Gigi Becali a oferit una dintre cele mai directe reacții atunci când a fost întrebat dacă ar însoți echipa națională la Campionatul Mondial din 2026, în cazul în care România s-ar califica.

Patronul FCSB a lămurit rapid că nu îl tentează o astfel de deplasare și a explicat, în stilul caracteristic, de ce interesul său rămâne concentrat exclusiv asupra FCSB.

Becali nu are de gând să meargă în SUA 

Becali a mărturisit că nu își mai dorește să călătorească mii de kilometri pentru a urmări reprezentativa României, chiar dacă „tricolorii” ar reuși să prindă un loc la turneul final.

Finanțatorul FCSB a punctat că nu a fost niciodată cu adevărat implicat emoțional în parcursul echipei naționale, iar loialitatea lui rămâne doar față de clubul pe care îl conduce. A urmat apoi comparația care a devenit rapid virală, FCSB fiind „nevasta frumoasă”, în timp ce naționala e „amanta”.

„(Dacă se califică echipa națională la Campionatul Mondial, mergeți în America?) Nu. Noi putem trece de Turcia. Dacă vrea Dumnezeu, putem să ne calificăm. Ca să merg acum în America, 1.200 de kilometri, 700 de kilometri, încă 500 de kilometri, la revedere. În 1994 câți ani aveam? Aveam 36 de ani! Și dacă câștigăm Campionatul Mondial… Orice vârstă are frumusețea ei! Când spun vârstă, spun înțelepciune. Eu sunt bătrân de ani! Ca putere, am 25 de ani. Puterea de acum nu o folosesc ca la 25. Ce să caut eu să mă obosesc pe avioane, să văd niște meciuri? M-a interesat pe mine prea mult de echipa națională? Nu mă interesează. Să fiu ipocrit? Mă interesează doar FCSB. Dacă ai o neveastă cuminte, frumoasă, de toate, te mai interesează amanta?”, a declarat Gigi Becali, la Gala Fanatik.

Gigi Becali a anunțat transferuri la FCSB: „Vin cinci jucători”

Finanțatorul FCSB a anunțat transferuri la FCSB. Acesta a promis că aduce 5 jucători noi la echipa roș-albastră.
„Vin cinci jucători, pleacă cinci jucători. Dacă au contract, stau pe bară. Știu ceva, dar nu are rost. Fundaș central. Tudose nu mă mai interesează. Mijlocași, chiar doi. Poate și fundaș stânga. O să fie cinci jucători, nu știu care, ce, cum. Depinde ce găsesc, valoare”, a spus Gigi Becali la Gala Fanatik.