Retras din fotbal acum un deceniu și jumătate, Marian Aliuță s-a implicat în domeniul imobiliar și l-a atras și pe fiul său în afaceri.
La 25 de ani, Laurențiu Aliuță gestionează aproape în totalitate Alizone Residence, societatea fondată de tatăl său în urmă cu aproximativ zece ani.
Odată cu retragerea din activitate, Aliuță s-a orientat către sfera imobiliară și a fondat Alizone Residence. Ulterior, fiul său a preluat firma și treptat devine tot mai activ în gestionarea și extinderea afacerii. Marian Aliuță se ocupă în continuare de partea birocratică și se declară mândru că Laurențiu i-a călcat pe urme.
„Astăzi, băiatul meu are o familie și este fericit. Este implicat în construcții și a dus la un alt nivel business-ul acesta, pentru că este dintr-o generație nouă. Îi și place, este adaptat, și-a creat o echipă de vânzări, de marketing. El vrea să ducă businessul la alt nivel.
Eu stau lângă el, dar el a dus foarte mult. Pe partea de acte mă mai ocup eu, dar el se ocupă de marketing și de partea de construire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a scos așa din… Vezi și tu cum sunt generațiile acestea, ce fac copiii.
El este concentrat să reușească, să facă ceva pentru viitorul lui, pentru viitorul nostru, pentru că noi suntem o familie și banii nu sunt ai lui, sunt ai noștri”, a declarat Marian Aliuță, pentru iAMsport.
Marian Aliuță a evoluat la Steaua, FCM Târgoviște, Gloria Bistrița, Farul Constanța, FC Sheriff Tiraspol (Moldova), Șahtior Donețk (Ucraina), FCSB, Rapid, Jeonnam Dragons (Coreea de Sud), Metalurg Donețk (Ucraina), Changchun Yatai (China), Iraklis Thessaloniki (Grecia), Politehnica Timișoara, FC Vaslui sau Neftchi PFK (Azerbaidjan).
Marian Aliuță a investit neinspirat în afaceri și s-a ales cu o pierdere de 5 milioane de euro, dar credința l-a ajutat să treacă peste cea mai dificilă perioadă din viața sa.
„Am fost pe minus cu 5 milioane de euro acum șapte ani. Disperare, nu știi pe unde să o iei, calea bună e una singură: Isus Hristos”, a mai spus Aliuță, pentru sursa menționată anterior.
Marian Aliuță a povestit cum a vrut să-l păcălească pe Rinat Ahmetov, pe vremea în care juca la Șahtior Donețk.
„A murit bunica. Dar oricum nu mai vreau să vin…A, nu mai vrei să vii? Nicio problemă. Când vindeți tot (n.r. ca să îi dea banii înapoi), sunteți pe stradă, ești liber.
Și dacă vindeam tot nu puteam să-i acoperim banii, că dăduse un milion și la Tiraspol. Dacă vindea mama apartamentul, luam 10.000 de dolari. Mi-a zis: Îmi dați tot ce aveți. Când ajungeți toți pe stradă, te las în pace.
Mâine la ce oră am avion?…A, vezi că se poate? Am ajuns în birou la Ahmetov, unde ne-am împăcat, adică am făcut ce trebuia, și îmi spune: Șase luni nu iei niciun ban! Ce planuri ai?
Vă promit că joc toate meciurile și nu mai greșesc o dată. Și dacă vreau să merg două zile acasă, două zile stau.
Nu am greșit o zi! La șase luni, mi-a dat antrenorul din prime. Mi-a zis și Ahmetov că a fost mulțumit de mine, că m-am ținut de cuvânt”, a declarat acesta pentru sursa citată.