Dumitru Dragomir, poreclit „Oracolul din Bălcești” pentru predicțiile sale, a discutat despre grupa pe care o dorește pentru echipa națională a României la Campionatul Mondial. Fostul șef LPF vrea Grupa Morții pentru „tricolori”, în cazul în care aceștia vor trece de Turcia și Kosovo/Slovacia în barajul de UEFA Nations League.
Echipa națională a României mai are o ultimă șansă de calificare la turneul final de anul viitor, prin barajul din UEFA Nations League. „Tricolorii” trebuie să învingă Turcia la Istanbul, în semifinalele turneului de tip „Final Four”, apoi să treacă de una dintre finalistele Kosovo sau Slovacia.
Tragerea la sorți pentru grupele Campionatului Mondial de anul viitor este programată pentru ora 19:00, astăzi. În cazul în care „tricolorii” vor trece de cele două faze ale barajului, atunci se vor afla printre cele 48 de echipe care vor lua startul în SUA, Mexic și Canada. Dumitru Dragomir crede că acest lucru este posibil.
„Aș vrea să picăm cu Brazilia sau Argentina. Iar din Europa, aș vrea să picăm cu nemții. Nu ne bat, pe onoarea mea! Și aș mai vrea cu Scoția, dacă se califică!. Cu Spania, cu Belgia… n-ai… Nici cu Anglia nu ai șanse, ne macină ăia!”, a spus Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
Răzvan Lucescu este cerut pe banca echipei naționale de către Dumitru Dragomir. Practic, moștenirea ar rămâne în familia „Lucescu”, deoarece „Il Luce” ar face pasul în spate, după un mandat mai puțin reușit. Nu ar fi prima aventură a antrenorului lui PAOK la cârma naționalei, după cea de acum aproximativ 15 ani.
„Puneți un român, că avem și noi antrenori buni. Eu l-aș pune pe Răzvan Lucescu. Sunt mai mulți, dar pe Răzvan l-aș pune. Nu aș pune străini la echipa națională”, a spus inițial Dumitru Dragomir, conform sursei de mai sus.
Pe banca „tricolorilor”, Lucescu Junior a strâns un total de 21 de partide, în care a obținut 8 victorii, 5 egaluri și 8 înfrângeri. Cu el la conducere s-a ratat calificarea la Cupa Mondială 2010, dar și la UEFA Euro 2012.
Răzvan Lucescu a antrenat, de-a lungul timpului, la Rapid București, FC Brașov, El-Jaish, Petrolul Ploiești, Skoda Xanthi, PAOK Salonic și Al-Hilal. Cel mai de succes mandat al său este chiar pe banca grecilor, cu care a câștigat multiple trofee.