A dat verdictul despre transferul lui Alibec la Rapid: „Nu se poate compara cu Baroan”

Gigi Grigorescu
A dat verdictul despre transferul lui Alibec la Rapid: „Nu se poate compara cu Baroan”
Foto: Sport Pictures

Înțelegerea făcută în vară îl împiedică pe Gigi Becali să-l critice pe Denis Alibec, dar jucătorul este în dizgrație. Trecerea la Rapid e benefică, deoarece nu se compară cu Baroan.

Ultima „năzbâtie” făcută de Alibec l-a scos din pepeni pe Gigi Becali. Trecerea la Rapid este iminentă, iar Marius Șumudică spune că jucătorul este mai bun decât Baroan.

Alibec nu se compară cu Baroan și e mult mai eficient Rapidului

Denis Alibec a ajuns la FCSB în vară, după ce a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu Farul. Marea dorință a atacantului, să joace în Liga Campionilor, s-a realizat parțial, fiind folosit o repriză cu Shkendija, în returul pierdut de FCSB cu 1-2, după ce în tur echipa macedoneană se impusese cu 1-0.

Gigi Becali a evitat să-l critice evoluțiile jucătorului, conform unei înțelegeri avute între cei doi, dar ultima ispravă l-a scos din minți pe patron. Trecerea la Rapid pare iminentă, iar Șumudică este de părere că din acest transfer ar avea de câștigat și fotbalistul și echipa alb-vișinie.

„Valoarea lui Alibec nu o poate lua nimeni. Nu poate nimeni să îl compare pe Alibec cu Baroan sau cu Jambor. Domnul Angelescu ştie cel mai bine, el cu Pederzoli şi cu Gâlcă”, a declarat Marius Şumudică, conform Fanatik.

Motivul pentru care Gigi Becali nu critică prestațiile lui Denis Alibec

Transferul a fost anunțat pe 30 mai, dar lucrurile au devenit clare cu o săptămână înainte, când ProSport a scris, în exclusivitate, despre motivul care l-a determinat pe fotbalist să aleagă echipa lui Gigi Becali: prezența în Liga Campionilor.

Nu a fost să fie, deoarece FCSB a fost eliminată în turul 2 preliminar. Și, chiar în ziua transferului, latifundiarul din Pipera a spus ce convenție a făcut cu jucătorul.

„Mi-a spus: «Nea Gigi, nu pentru mine, pentru familia mea. Orice fac, mă suni, mă cerți pe mine, dar nu vreau la televizor».

I-am promis, așa fac. După care: «Nea Gigi, eu vin, cutare, știi că eu nu vreau să fiu rezervă». «Băi, dacă tu poți să joci din 3 în 3 zile, vei juca toate meciurile. Dar poți?». A zis că poate, se antrenează”, a transmis patronul campioanei FCSB.

Miliardarul român s-a ținut de cuvânt și chiar criticile legate de decizia fotbalistului de a se opera pentru a-și îndepărta un chist nu au legătură cu latura fotbalistică. Gigi Becali este deranjat că Alibec a suferit intervenția chirgicală fără să anunțe pe nimeni de la echipă, în contextul în care e plătit cu o sumă mare de bani, 25.000 de euro, plus eventuale bonusuri de performanță.

În acest sezon competiâional, atacantul a jucat 13 meciuri, dintre care 7 în Superliga, două în Europa League și câte unul în Cupa României, preliminariile Ligii Campionilor, cele de Europa League, plus Supercupa României. A marcat un singur gol, din penalty, când FCSB a învins Gloria Bistrița cu 3-1 în prima etapă din Cupa României.

De asemenea, a oferit două pase decisive, în aceeași confruntare și lui David Miculescu, în primul meci din grupa de Europa League. a fost, de altfel, singurul gol al meciului Go Ahead – FCSB, jucat pe 25 septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]