Narcis Ilaș (18 ani) e revelația actualului sezon din Superliga, fiind promovat titular de Leo Grozavu 14 etape consecutive. Din păcate, o accidentare suferită la meciul cu Hermannstadt îl va ține departe de gazon până la începutul anului viitor.
Tânărul fotbalist a dialogat cu ProSport despre viitorul său, dar și despre posibilitatea ca FC Botoșani să devină, în premieră, campioană.
FC Botoşani a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susținut, luni, în compania echipei Dinamo, în etapa a 17-a a Superligii.
„(Ai spus că în 5 ani vrei să ajungi în Premier League, la echipa națională bănuiesc că mai repede, nu?) Să sperăm asta cu ocazia domnului Lucescu, chiar eu aștept cu nerăbdare această convocare, dar știu că este greu.
(De ce este greu? Pentru că nu prea sunt soluții, în afară de cele clasice Rațiu și Bancu. Să știi că varianta a doua de rezervă nu prea există în momentul de față și chiar se discută despre chestia asta).
Asta e decizia lui, eu nu pot să fac nimic. Eu încerc să îmi văd de treaba mea, să muncesc cât mai mult la antrenamente și la meciuri și să fie bine în continuare.
(Crezi că FC Botoșani campioană e o glumă sau poate fi ceva serios?) Poate fi și ceva serios, vă dați seama.
Dacă avem încredere în noi, mai ales cum suntem noi un grup foarte unit, o familie, asta chiar ne ajută foarte tare.
(Jucătorii tineri, la fel ca tine de la FC Botoșani, sunt la fel de optimiști cum ești tu? Pentru că te văd un tip decis, vreau să joc în Premier League/ Nu, mi-e frică, văd foarte bine).
Da, eu zic că toată lumea e așa, optimistă. Din Botoșani, pentru că e așa o nație de moldoveni, știți? Sunt moldovenii care vor tot timpul, sunt luptători și eu zic că sunt așa toți”, susține Ilaș.
„(Ce se întâmplă aici la Botoșani? Stați pe locul 1, este liniște, liniște foarte mare, ceea ce nu prea vedem în Liga I. Salariile nu sunt unele exorbitante, să zici bă, băieții ăștia la bani, joacă pentru bani. Păreți chiar ca o familie și stați așa pe locul 1 fără nicio problemă, fără nimic. Ce se întâmplă? Ce a făcut diferența până acum față de celelalte echipe?)
Eu zic că e meritul lui Mister, pentru că a știut să facă și vestiarul, și meritul nostru, pentru că avem încredere în noi, avem calitate, dar cum am spus, eu zic că primul loc e meritul lui Mister.
(Ce faci când nu te gândești și nu joci fotbal?) Când nu joc fotbal încerc să mă relaxez și încerc să mă joc pe PlayStation FIFA.
(Ai atins potențialul acolo?) Da, am evoluție.
(Ai ajuns la Chelsea, la Wolves?) Nu, că nu fac carieră, joc pe online și am echipa mea făcută.
(Ai și colegi cu care joci de la echipă?) Da, mă joc și cu Dumiter și cu Bodișteanu.
(Care-i mai bun?) Bodișteanu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2F%E2%80%9EEdgar-Davids-de-Romania-revelatia-sezonului-din-Superliga-a-fost-la-un-pas-sa-se-lase-de-fotbal-%E2%80%9EPlangeam-la-antrenamente-ma-dusesem-la-inot.-EXCLUSIV-1400x788.jpg)
Fotomontaj ProSport
(Spune-mi, te rog, un hobby, tenis, să joci un alt sport sau să mergi la pescuit?)
Da, hobby-ul meu e tenis de picior, tot așa că e fotbal, pentru că tatăl meu a fost un jucător de tenis de picior foarte bun și chiar mi-a plăcut foarte mult.
(Și joci și cu colegii aici?) Da, avem și teckball, avem și masă și chiar jucăm.
(Și altceva? Nu ai o chestie de pescuit, vânătoare? Nu te relaxează nimic?) Nu, îmi place și pescuitul, am fost la pescuit cu prietenii mei, dar aia e mai mult de relax, nu e hobby sau ceva.
(Crezi că măcar până se termină sezonul regulat terminați pe prima poziție? Te gândești la treaba asta sau te gândești de unde trebuie să ajungeți în play-off?) Cum zice Mister să scăpăm de retrogradare, că dacă ajungem în play-off am scăpat de retrogradare. Trebuie să luăm pas cu pas, cum a zis și Mister, trebuie să ne gândim tot timpul pozitiv și sperăm să fim cât mai sus tot timpul.