Acasa » Alte Sporturi » Tenis » De ce refuză Roger Federer să-și antreneze fiul

De ce refuză Roger Federer să-și antreneze fiul

De ce refuză Roger Federer să-și antreneze fiul
FOTO Profimedia

Roger Federer, omul care a redefinit eleganța în tenis și a strâns 20 de titluri de Grand Slam, trăiește acum o altă etapă a vieții. Acum, este un tată care își însoțește fiul pe drumul către sportul pe care el l-a dominat.

Leo Federer începe să prindă gustul tenisului, merge alături de tatăl său la competiții precum Laver Cup sau Shanghai Masters și cere tot mai des antrenamente, meciuri și o rutină serioasă.

Federer a anunțat că nu își va antrena fiul 

Totuși, deși entuziasmul copilului crește de la an la an, Feder­er a pus o limită clară: nu va fi antrenorul lui. Nu pentru că nu ar avea ce să-l învețe. Din contră, Federer spune că tocmai experiența lui uriașă îl face să fie atent la presiunea pe care ar putea să o pună, chiar și fără intenție. De aceea, în loc să devină „tehnicianul” lui Leo, preferă să joace un rol de manager general al proiectului.

Schimbarea a început în urmă cu un an, când Leo a devenit tot mai insistent. Voia să se antreneze mai mult, să joace meciuri, să participe la turnee mici. Pentru Roger Federer, acesta a fost semnalul de care avea nevoie. Totuși, fostul tenismen nu visează la trofee, clasamente sau cariere spectaculoase.

Vrea ca Leo să se bucure de sport, să se formeze treptat și să simtă competiția în ritmul lui. Băiatul a participat deja la câteva turnee de juniori, unde a început să învețe ce înseamnă să câștigi, să pierzi, să te ridici, să înțelegi ritmul unui meci oficial.

„Dacă au nevoie de mine, sunt acolo”

„Nu sunt antrenorul fiului meu. Dacă au nevoie de mine, sunt acolo. Îmi place să ajut, și pe alți copii, dar altcineva ar trebui să se ocupe de antrenament. Mă consider mai degrabă un manager general pentru Leo. Nu l-am forțat mult timp, dar de aproximativ un an am observat că vrea să joace mai mult. Încerc să fac acest lucru posibil. La această vârstă, are nevoie de antrenamente și meciuri. Mă asigur că Leo are antrenori și parteneri de antrenament buni.

Organizarea tuturor acestor lucruri necesită multă muncă. Nu poți pur și simplu să-l trimiți undeva și să vezi ce se întâmplă. Cred că Leo se descurcă foarte bine. Acum participă și la turnee ocazionale. Pentru mine, este emoționant să-l susțin. Nu mă preocupă atât de mult rezultatele, ci faptul că se distrează și progresează”, a spus Roger Federer.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro