Antrenorul român Cosmin Olăroiu a aflat vestea pe care au luat-o șeicii din Emirate, cu privire la el, la foarte scurt timp după ce a piedut nu mai puțin de 5.000.000 de euro.
Naționala de fotbal a Emiratelor Arabe Unite a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Cu toate acestea, șeicii au decis să-l păstreze selecționer pe românul Cosmin Olăroiu.
În luna aprilie, Cosmin Olărou avea să fie instalat la naționala de fotbal a Emiratelor Arabe Unite. Principalul Obiectiv era calificarea la Campionatul Mondial din 2026, organizat de Statele Unite, Canada și Mexic.
A ratat calificarea la competiția care va avea loc în vara anului viitor, deși avea două șanse să realizeze obiectivul, dar șeicii au considerat că merită să continue. Dacă și-ar fi dus echipa la competiția din 2026, românul ar fi primit un bonus de 5.000.000 de euro.
„Am aflat că Federația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite a decis oficial să-l păstreze pe antrenorul român Cosmin Olăroiu ca antrenor principal al echipei naționale. Contractul său este valabil până în 2027, iar următoarea sa sarcină va fi să conducă naționala în Cupa Arabă, programată să aibă loc la Doha, Qatar, în perioada 1-18 decembrie.
Echipa, sub conducerea lui Olăroiu, urmează să înceapă un cantonament la Dubai înaintea plecării spre Doha vinerea viitoare. Emiratele Arabe Unite vor concura în Grupa C alături de Egipt, Iordania și câștigătoarea meciului Kuweit-Mauritania. Olăroiu urmează să anunțe noul lot, care se anticipează că va include aceiași jucători care au participat recent la calificările Cupei Mondiale, cu mici modificări” au scris arabii.
La vremea respectivă, naționala Emiratelor nu avea nicio șansă să se califice direct, deoarece distanța față de primele două clasate era imposibil de recuperat în ultimele două meciuri.
A urmat runda a patra de calificare, în care echipa pregătită de Cosmin Olăroiu a făpcut parte dintr-o grupă cu reprezentativele din Qatar și Oman. A învins Oman cu 2-1 și avea nevoie de remiză la Al Rayyan, pentru a termina pe primul loc, dar adversarii s-au impus cu 2-1.
Următoarea șansă de calificare a fost dată de barajul echipelor clasate pe poziția secundă, echipa Emiratelor Arabe Unite întâlnind Irak. La Abu Dhabi a fost 1-1, iar în returul de la Basra formația pregătită de tehnicianul român a deschis scorul în minutul 52, prin Caio Lucas.
Un sfert de oră mai târziu a egalat Ali, iar în minutul 90+17 Al-Ammani a transformat lovitura de pedeapsă care a dus Irak în barajul intercontinental de calificare al turneul final organizat de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.