Cine este bărbatul care i-a făcut cadou lui Ion Țiriac o Dacia din 1973: „Am o veste proastă pentru el”

Cine este bărbatul care i-a făcut cadou lui Ion Țiriac o Dacia din 1973: „Am o veste proastă pentru el"
Foto: Mediafax Foto

Ion Țiriac (86 de ani) a primit de curând, sub forma unui cadou, o Dacia din 1973, model 1300, care are o semnificație aparte petru istoria auto din România.

Deși deține bolizi de foarte multe milioane de euro, magnatul a apreciat enorm gestul și a plasat mașina în expoziția sa privată. Astfel, autoturismul respectiv a devenit primul din marca Dacia care poate fi văzut în muzeul Țiriac Collection.

Ion Țiriac, entuziasmat de mașina Dacia, din 1973, pe care a primit-o de la Radu Merica, fostul său angajat

Ion Țiriac este mândrul proprietar al unui garaj pe care, cu ușurință, orice om de pe această planetă ar putea fi invidios. Și asta pentru că magnatul român, conform anumitor surse din presa de specialitate, deține bolizi în valoare cumulată de aproximativ 100.000.000 de euro.

Ce-i drept, Ion Țiriac nu are doar un garaj, ci un muzeu, denumit Țiriac Collection, care e situat în Otopeni și în care pot fi văzute cele circa 400 de autoturisme care se află în proprietatea fostului jucător de tenis.

Cu un Ferrari de 3.000.000 de dolari și cu o gamă unică de Rolls-Royce Phantom, pe care le poate rula pe străzi oricând vrea, Ion Țiriac a primit de curând un cadou neașteptat. Este vorba despre o Dacia din 1973, model 1300, care poate părea insignifiantă la prima vedere, dar care are o importanță majoră în istoria auto din România.

Cum este un fin cunoscător al bijuteriilor din domeniu, Ion Țiriac a expus mașina la muzeul său și aceasta a devenit prima din marca Dacia care poate fi admirată printre bolizii Ferrari sau Rolls-Royce:

„I-am mulțumit mult și vestea proastă este că de la mine nu o mai ia înapoi. Am primit, e prima dată când primesc un cadou de la un prieten, după cea din Formula 1. Am căutat o Dacie originală. Asta e din 1973, vă dați seama cum este, și o apreciez extraordinar de mult. Îmi e prieten de foarte, foarte mulți ani de zile. A fost și șeful meu (n.r. – șef în cadrul companiei lui), de altfel, domnul Merica. I-am mulțumit mult și da, vestea proastă e că de la mine nu o mai ia înapoi”, a declarat Ion Țiriac.

@prosport_ro Ion Țiriac a primit un cadou-surpriza, o mașină Dacia #dacia #masina #iontiriac #car #prosport ♬ original sound – Prosport.ro

Cine este Radu Merica

Absolvent al Facultății de Chimie și Fizică din Iași, Radu Merica a plecat în Germania la finalul anilor ’90 pentru a studia doctoratul, cu o bursă pe care a primit-o din partea unei universități din Munchen. Ulterior s-a angajat la Mercedes pe funcția de inginer, iar mai apoi a trecut și pe la compania rivală, BMW.

În 2001, Radu Merica a revenit în România și a ajuns să lucreze sub comanda lui Ion Țiriac. Însă, nu oricum, ci pe funcția de Director General, CEO, al întregului Grup Țiriac.

„Ion Țiriac mi-a promis că o să ajung milionar. Încă nu am ajuns acolo. Ajunsesem să nu mai pot dormi nopțile, să am coșmaruri. A fost o perioadă interesantă. Un sfat? Niciodată să nu puneți atât de mult suflet și în niciun caz să nu vă stricați calitatea vieții. Niciun job nu merită așa ceva. Lăsăm stresul la serviciu. Atunci am și albit. Dar am reușit să fac destul de multe lucruri bune în perioada aceea de 5 ani”, a declarat Radu Merica, într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, potrivit StartEvo.com.

Radu Merica a ocupat funcția de Director General al Grupului Țiriac timp de aproape 5 ani, până în 2005.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro