Trădarea care a zguduit familia Becali: „Nici dacă am rămâne doar noi doi pe Pământ nu aș mai vorbi cu el!”

Trădarea care a zguduit familia Becali: „Nici dacă am rămâne doar noi doi pe Pământ nu aș mai vorbi cu el!”
SURSA FOTO: MEDIAFAX. 23 ianuarie 2025

Victor Becali (64 de ani), unul dintre cei mai renumiți impresari din fotbalul românesc, alături de fratele său Giovanni (73), a vorbit despre trădarea care i-a zguduit familia.

La mijloc este un alt agent cunoscut în peisajul „sportului rege”, care colaborează, printre alții, cu actualul antrenor al lui Inter Milano, Cristi Chivu (45).

Nu mai e loc de împăcare între frații Becali și impresarul italian Pietro Chiodi

Victor și Giovanni Becali rămân cei mai consacrați impresari din istoria fotbalului românesc, chiar dacă în urmă cu ceva ani, din cauza unor probleme cu justiția, agenția pe care cei doi o coordonează a avut de suferit.

Tot pe atunci, Victor și Giovanni s-au văzut puși și în fața celei mai mari trădări din viața lor. Impresarul italian Pietro Chiodi, cu care ei au colaborat ani buni, a preferat să o ia pe propriul drum. Însă, nu asta a fost problema, ci că ar fi luat alături de el și mai mulți jucători care anterior s-au aflat în portofoliul fraților Becali.

„Mulți jucători au crezut că dacă rămân cu Chiodi sunt și cu noi, dar nu a fost așa. Când crești niște căței și le dai mâncare prea bună, atunci turbează”, Giovanni Becali, la ProSport Live, în urmă cu aproximativ cinci ani.

Anii au trecut, însă situația nu s-a calmat, ci din contră, Pietro Chiodi rămâne și în ziua de azi dușmanul de moarte al fraților Becali.

Întrebat fiind dacă mai există vreo șansă de dialog între cele două tabere, Victor Becali a răspuns tranșant și a transmis că nici dacă ar rămâne singur pe Pământ cu Pietro Chiodi nu i-ar mai răspunde:

„Da, niciodată (n.r. – Despre faptul că nu a mai vorbit cu Pietro Chiodi). Și dacă ar fi singurul om de pe planeta asta cu care aș mai rămâne… Degeaba. Mai bine aș rămâne singur. Domne, ți-a luat banii, i-a jucat, i-a pierdut, i-a băgat nu știu ce… bun, ok. Dar un om în care crezi și un om pe care l-ai susținut… El dacă a avut asta de impresariat, a avut datorită mie. Eu l-am susținut. Cine îl băga în seamă pe el pe la Federația Română de Fotbal?”, a declarat Victor Becali, potrivit Fanatik.

Ce nume sonore se mai regăsesc în portofoliul impresarului italian

În primăvara acestui an s-a vehiculat că sub comanda lui Pietro Chiodi ar urma să ajungă și Dennis Man, fotbalist care de asemenea a colaborat cu frații Becali. Acest lucru ar fi reprezentat o nouă trădare, mai ales că nașul de cununie al internaționalului român este chiar Victor Becali.

Însă, în cele din urmă, în vară, Dennis Man a semnat cu agenția GR Sports, a cărui proprietar este tot un italian, anume Giuseppe Riso.

Revenind la Pietro Chiodi, pe lângă Cristi Chivu, agentul mai are și alți români cu nume în portofoliu, cum ar fi Louis Munteanu, golgheterul Superligii din sezonul 2024-2025, sau Răzvan Marin, în prezent mijlocaș la AEK Atena.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania