Revine la FCSB. Anunțul a fost făcut de Mihai Stoica: „E bine”

Gigi Grigorescu
Revine la FCSB. Anunțul a fost făcut de Mihai Stoica: „E bine”
Sport Pictures

Pauza de două săptămâni, pentur meciurile naționalei României în preliminariile CM 2026, a fost benefică pentru cei de la FCSB, Mihai Stoica anunțând revenirea unui jucător.

Absent de aproape o lună și jumătate, fundașul dreapta de la FCSB, Vali Crețu, are șanse mari să fie utilizat cu Petrolul, după cum a spus Mihai Stoica.

Mihai Stoica a spus numele jucătorului care revine la FCSB

Sezonul actual este unul aparte pentru Vali Crețu. Titular indiscutabil în stagiunea precedentă, când a contribuit din plin la câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv și la parcursul senzațional din Europa League, acum el este nevoit să lase locul altora.

În campionat, el a fost sacrificat ca urmare a faptului că FCSB trebuie să se supună regulii U21. În cupele europene a apucat să joace, dar lipsa partidelor oficiale și mai ales efortul intens s-au văzut și a fost accidentat.

Nu a mai jucat din 2 octombrie, când a bifat toate minutele în eșecul de pe teren propriu cu Young Boys Berna, 0-2, în grupa de Europa League. dar Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a venit cu vești bune.

„Crețu va fi și el bine”, a declarat Mihai Stoica, la Fanatik.

În această stagiune, Crețu a jucat doar 12 meciuri, dintre care 4 în preliminariile de Liga Campionilor și Europa League, 3 în campionat unul în Europa League, cel cu Young Boys Berna, ultimul, de altfel, indiferent de competiție, când a fost integralist. Nu și-a ntrecut niciodată numele pe lista marcatorilor, dar a dat două pase decisive.

Program infernal pentru FCSB pe acest final de an, cu 9 meciuri în 29 de zile

La reluarea sezonului regulat al Superligii, FCSB va juca pe teren propriu cu Petrolul. Echipa lui Gigi Becali are mult de muncit pentru a prinde un loc de play-off. În prezent, campioana României se află pe locul 9, cu 20 de puncte, la 5 de Farul Constanța, care se află pe poziția a șasea.

Meciul are loc pe 22 noiembrie, de la ora 20:30, iar în runda imediat următoare FCSB va juca în deplasare tocmai cu gruparea de la malul mării. Chiar dacă mai sunt destule etape până la finalul sezonului regulat, iar în play-off numărul de puncte se va înjumătăți, un eșec o îndepărtează și mai mult de titlu pe formația pregătită de Elias Charalambous.

În plus, FCSB are treabă și în Europa League, urmând să joace, în cele 4 etape rămase, în deplasare cu Steaua Roșie Belgrad pe 27 noiembrie, acasă cu Feyenoord pe 11 decembrie, în deplasare cu Dinamo Zagreb pe 22 ianuarie și acasă cu Fenerbahce, pe 29 ianuarie. Toate aceste partide încep la ora 22:00.

Nu trebuie uitat că echipa lui Gigi Becali este angrenată și în Grupa B din Cupa României, unde a debutat cu o victorie, 3-1 în deplasare cu Gloria Bistrița. Pe 3 decembrie joacă la Arad cu UTA, iar pe 17 decembrie în Bănie, cu Universitatea Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania