Turneul Campionilor, prestigiosul concurs desfășurat la Torino (Italia), care marchează finalul de sezon în tenisul mondial, pare blestemat la ediția din acest an!
După ce două persoane, în vârstă de 70, respectiv 78 de ani, au decedat în cursul zilei de luni, în timp ce se aflau la Turneul Campionilor, un nou incident a stârnit panică duminică, în Inalpi Arena din Torino.
Unui spectator i s-a făcut rău chiar în timpul finalei dintre Jannik Sinner (Italia, 2 ATP) și Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP), în momentul în care ibericul conducea cu 2-1.
După ce Jannik Sinner și Carlos Alcaraz jucaseră trei game-uri, finala de la Turneul Campionilor a fost întreruptă brusc! Un spectator a acuzat o stare de rău în tribune, având nevoie urgentă de îngrijiri medicale.
Partida a fost întreruptă timp de aproximativ 10 minute, timp în care Sinner și Alcaraz au discutat între ei și i-au cerut explicații arbitrului de scaun Renaud Lichtenstein (Franța).
Conform informațiilor prezentate de jurnaliștii ESPN, situația dramatică nu a avut urmări grave, iar persoana afectată a părăsit arena pe propriile picioare. Ceilalți oameni aflați în tribune au început să aplaude, iar Jannik Sinner și Carlos Alcaraz au reluat bătălia pentru trofeu, dar și pentru un cec de 5,07 milioane de dolari.
Ediția din acest an a Turneului Campionilor, care reunește cei mai buni opt jucători ai sezonului, pare urmărită de ghinion. Luni, doi spectatori de 70 și 78 de ani și-au pierdut viața în urma unor stopuri cardiace, după cum au anunțat Federația Italiană de Tenis și ATP.
„TORINO – Atmosfera festivă și sportivă din jurul ATP Finals 2025 de la Torino a fost distrusă de o dublă tragedie. În ziua de luni, 10 noiembrie, a doua zi a prestigiosului turneu, doi spectatori au murit ca urmare a unor boli de inimă.
La câteva ore distanță, atât în interiorul, cât și în imediata vecinătate a complexului sportiv. Vârsta victimelor este de 70 și, respectiv, 78 de ani”, a fost tragicul anunț.